Data publicării:

Ce le-a ascuns Ilona colegilor săi de la Neatza: "Voi face ceva ce nu s-a mai văzut. Voi vorbi..."

Autor: Ema Apostu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Ilona Brezoianu (Neatza)
Sursa foto: Facebook Ilona Brezoianu (Neatza)
Colegii Ilonei Brezoianu, de la Neatza, vor avea o surpriză de proporții. Actrița le-a ascuns ce are de gând să facă.

Cuceresc, zi de zi, inimile telespectatorilor, iar mâine seară se întrec în sărituri care mai de care mai spumoase la Splash! Vedete la Apă. Matinalii de la Neatza vin în platoul de la Splash! Vedete la Apă și fac un super show, vineri seară, de la 20.30, la Antena 1. 

"Atunci când vine vorba despre Splash, e un lucru care ne unește pe toți: frica! Noi sărim foarte prost, iar asta ne face să fim foarte… buni!, glumește Radu Bucălae, în vreme ce Ilona Brezoianu vrea să surprindă: "Voi face ceva ce nu s-a mai văzut, nici colegii mei nu știu despre ce este vorba! E o săritură nouă, despre care voi vorbi abia după ce se întâmplă!”.

Radu Bucălae, Flavia Mihășan, Ruxandra Luca, Ilona Brezoianu, Florin Ristei  și Diana Stejereanu sar de pe platformele Complexului Sportiv de Natație Otopeni, într-o ediție dedicată celei mai îndrăgite emisiuni matinale, vineri seară, începând cu ora 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY. 

Răzvan Fodor, Ramona Olaru și Anamaria Ionescu sunt cele trei gazde ale celui mai curajos show al verii, în vreme ce Iulia Albu, Clara Gherase, Nea Marin şi Cosmin Natanticu sunt cei care, de la masa juriului, vor nota prestațiile, dar și evoluția participanților, din prima zi de antrenament și până în momentul săriturilor. 

Foști concurenți la Insula Iubirii, la Splash

De asemenea, foști concurenți de la Insula Iubirii vor face Splash în Bazinul Iubirii.

Splash! Vedete la apă reunește fosți concurenți de la Insula Iubirii, într-o ediție dedicată celui mai fierbinte reality show din România. Bazinul Iubirii îi readuce pe micile ecrane pe Tomiță, Ahmad Daas, Claudia Florescu, Răzvan Americanu, Hamude și Bianca Giurcă, joi seară, la Antena 1, de la 20.30.

“Participarea mea la Splash! Vedete la Apă a venit ca o invitație la o nouă provocare, la o aventură pe care am trăit-o la un nivel foarte înalt, și la propriu, și la figurat. Provocările fac parte din viața mea, iar faptul că nu știu să înot și frica de înălțime nu au fost o piedică în a-mi testa limitele. Am vrut să-mi demonstrez mie, în primul rând, că pot face lucruri de care îmi este frică. Recunosc că au fost momente în care am vrut să renunț, atunci când am simțit că frica este mai puternică decât ambiția, dar, cu toate astea, nu am renunțat, ci, din contră, am îmbrățișat frica mult mai puternic”, declară Claudia.

Totodată, fosta concurentă în cel de-al șaptelea sezon al emisiunii Insula Iubirii recunoaște: "Pentru mine, participarea la Splash a fost o experiență unică, un amalgam de emoții, adrenalină, frică și distracție. Am învățat multe lucruri și, mai ales, mi-am dovedit că fricile sunt făcute pentru a fi depășite.”

La rândul lui, Ahmad Daas mărturisește: "A fost o experiență mai mult decât minunată. M-am bucurat de fiecare minut, de fiecare moment și, deși mi-a fost teamă de înălțime, am decis să sparg această barieră a fricii, fără să mă gândesc, vreo clipă, să fiu mai bun decât colegii mei. Am cunoscut oameni frumoși, amabili, iar antrenoarea mea, Claudia, a fost alături de mine la fiecare antrenament și vreau să-i mulțumesc, pentru că a avut un rol foarte important în progresul meu, într-un timp atât de scurt. M-am bucurat din plin de experiență și nu voi regreta nicio secundă participarea în cadrul unui show care m-a făcut să mă simt mai puternic decât credeam că sunt”.

Pentru ispita Tomiță, reîntoarcerea la Splash! Vedete la Apă ,,a fost o bucurie, având în vedere că am participat și în urmă cu 8 ani, imediat după revenirea de la Insula Iubirii. Cu atât mai mult m-am bucurat, cu cât, atunci, am ajuns până în semifinală. Anul acesta, nu am ajuns la antrenamente atât de des pe cât ar fi trebuit, dar mă bazez pe experiența anterioară!”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel