Ilona Brezoianu, mesaj către Cuza: E blestem ce mi se întâmplă
Ilona Brezoianu are un mesaj pentru Cuza, după ce acesta a câștigat, alături de Emi, show-ul „Te cunosc de undeva!”.
Show-ul „Te cunosc de undeva!” și-a desemnat sâmbătă câștigătorii celui de-al 17-lea sezon al transformărilor: Emi şi Cuza. Băieţii de la Noaptea Târziu au obţinut cel mai mare punctaj al serii cu o transformare de senzaţie în Robbie Williams.
Așadar, Emi și Cuza au fost declarați câștigătorii sezonului 17 „Te cunosc de undeva!”. „Un drum la Te cunosc de undeva! cu o destinație neașteptată și nesperată, pentru că nu ne-am gândit nicio secundă că noi vom câștiga”, a spus Cuza, emoționat. Emi și Cuza au donat premiul de 15.000 euro pentru o cauză nobilă.
Duminică, la Super Neatza de la Antena 1, Ilona Brezoianu, care ajunsese în finală alături de Florin Ristei, i-a spus lui Cuza: „Mie îmi este rușine cu mine și tot. În primul rând, ați acaparat toate emisiunile. Aveam și eu un coleg la Super Neatza, i se spunea maestrul Florin (n.r. face referire la Florin Ristei). Începem pe piesa lor. Au câștigat finala (n.r. emisiunii Te cunosc de undeva). E blestem ce mi se întâmplă. Nu ați fost minunați, dar felicitări. Asta e viața”, a zis Ilona Brezoianu.
Cum s-a desfășurat finala „Te cunosc de undeva”
Cele patru cupluri de concurenți care au ajuns în marea finală au fost: Emi & Cuza, Carmen Chindriș & Romică Țociu, Ilona Brezoianu & Florin Ristei și Alexia Țalavutis & Dima Trofim. Punctajul lor a început de la 0, iar cele patru echipe de finaliști au primit puncte de la jurați, de la echipele care nu au intrat în marea finală și de la publicul prezent în sală. Toate cele opt echipe de concurenți au pregătit însă câte un moment pentru finală.
Seara a debutat cu un moment ca un show de artificii, cu echipa formată din Anisia Gafton și Ionuț Rusu, care, deși nu s-au numărat printre finaliști, au interpretat cu mai puțină emoție și mai multă bucurie hit-ul lui PSY - Gangnam Style.
Prima echipă finalistă care a intrat pe scenă a fost cea formată din Ilona Brezoianu și Florin Ristei, pentru care presiunea și adrenalina au atins cote maxime. Cei doi au interpretat The Prayer - Celine Dione și Andrea Bocelli. Întorcându-ne pe meleagurile românești, Maria Buză și Paula Chirilă au intrat în pielea a două legende ale muzicii populare românești, Maria Lătărețu și Maria Dragomiroiu.
Al doilea număr al competiției din marea finală a arătat fața sensibilă a Alexiei și a lui Dima, care au impresionat pe toată lumea cu interpretarea lor – I would do anything for love, Meat Loaf. Zarug și Jazzy Jo au adus pofta de vacanță în platou cu hit-ul Boys Boys Boys - Sabrina.
Cel de-al treilea moment din cadrul finalei a fost cel al lui Romică Țociu și Carmen Chindriș, care au păstrat starea de vacanță în platou și s-au transformat în Ștefan Bănică și Andra. Deși au strălucit în fiecare gală, Ana și Monica Odagiu nu au prins un loc în marea finală, dar cu toate astea au pregătit un moment exploziv. Surorile Odagiu au interpretat celebrul Bella Ciao.
Ultimul moment din cadrul finalei le-a aparţinut lui Emi și Cuza. Cei doi s-au transformat în Robbie Williams, interpretând clasica melodie My Way.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News