Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a declarat, joi, că a urmărit cu regret escaladarea tensiunilor din cadrul USL, dar are încredere în înțelepciunea tinerilor politicieni Victor Ponta și Crin Antonescu de a găsi înțelegere între ei, deoarece "interesele politice sunt dincolo de sentimente și resentimente individuale".
"Am văzut cu regret, dar eu sper să se depășească aceste momente tensionate pentru că nu este folositor nimănui. USL a fost o reușită politică și e păcat să nu se folosească în continuare, să nu se consolideze chiar această cooperare a forțelor politice care și-au asumat răspunderea guvernării. Sunt încrezător că până la urmă se va depăși. Se poate, cu înțelepciune se poate", a spus fostul preşedinte, citează pesurse.ro.
În continuare, fostul președinte al României a adăugat: "Înțelepciunea trebuie să treacă peste. Altminteri, toți avem orgolii și nu știm să le înfrânăm. Chiar remarcam această înțelepciune a unor oameni tineri din politică. Eu cred că vor găsi înțelegere. Interesele politice sunt dincolo de sentimente și resentimente individuale", a mai spus Iliescu, exemplificând, ulterior, relația pe care a avut-o cu adversarul său politic "remarcabil" Corneliu Coposu.
"Vă amintesc că am avut momente tensionate și la începuturile noastre, după Revoluție, și eram doi adversari remarcabili - domnul Coposu și cu mine. Era foarte aspru, dar am găsit calea dialogului. Nu s-a întâmplat ca vreodată să îl invit pe domnul Coposu la un dialog și să nu vină. Nu s-a întâmplat ca să dorească să se întâlnească cu președintele țării, funcție pe care o aveam atunci, și să nu aibă mereu ușa deschisă", a menționat Ion Iliescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă