Data publicării:

Iliescu a povestit cum a cunoscut-o, în 1947, pe Lia Manoliu şi cum a muncit la un teren de sport

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Ion Iliescu
Ion Iliescu

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a povestit, miercuri, la o dezbatere pe teme sportive, cum a transformat, alături de colegi de liceu, un teren viran într-unul de sport, în incinta Liceului Regina Maria, unde învăţa şi Lia Manoliu.

Iliescu a vorbit despre cauzele crizei din sport şi a rememorat episoade din copilăria sa, evocând şi olimpiadele şcolare din perioada din 1948-1957.

Fostul preşedinte a relatat despre inaugurarea Stadionului Giuleşti, din 1939, pe când avea nouă ani şi locuia lângă Podul Grant.

El a povestit de "ceferiadă", mişcare sportivă de masă, precursoare a competiţiilor sindicale din anii socialismului.

Iliescu a rememorat apoi experienţa sa din liceu, când, împreună cu alţi colegi, a amenajat un teren viran într-unul pentru sport.

"După război, eram elev la Spiru Haret şi lângă liceul nostru, care era de băieţi, era un liceu de fete, Regina Maria. Una dintre fetele de acolo era Lia Manoliu, era cu doi ani mai tânără, ne-am cunoscut, era o elevă eminentă. Prin 1947, liceul Regina Maria avea în incintă un teren viran. Fetele ar fi vrut să facă mişcare acolo, s-au dus la directoare, însă era o directoare foarte severă şi nu le-a dat voie. Atunci, noi, băieţii, am făcut o delegaţie a liceului Spiru Haret, ne-am dus la directoarea liceului de fete şi i-am spus că noi, băieţii, venim cu forţa de muncă, să pună ea la dispoziţie terenul şi aşa am reuşit în câteva luni să inaugurăm acel teren, pe care şi fetele şi băieţii puteam juca şi volei şi baschet şi fotbal", a povestit Iliescu.

Fostul preşedinte a vorbit apoi de anii 1948-1957, când s-a creat Uniunea Asociaţiilor de Elevi din România (UAER), care, prin intermediul ministerului, organiza olimpiade şi campionate de baschet şi volei între licee, UASR ajungând în 1957 să preia şi cluburile sportive studenţeşti, intitulate de regulă "Ştiinţa".

Iliescu a povestit şi cum a fost "deranjat" Ceauşescu de antrenamentele loturilor de canotaj de pe lacul Snagov şi mutarea lor pe râul Argeş, la Bascov, pe o amenajare hidrologică la care a lucrat şi el.

"Acum a murit şi sportul sindical şi educaţia fizică din şcoli. Acum sportul se desfăşoară într-o fâşăraie totală", a mai spus fostul preşedinte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel