Data actualizării:
Data publicării:

Ilie Năstase, mesaj pentru Mugur Isărescu: Îl atenţionez că îi fac plângere penală. Terenul nu este al lui

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Sport
WhatsApp

Fostul tenismen Ilie Năstase spune că îi face plângere penală Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

Alegeri prezidentiale 2024

Fostul jucător de tenis Ilie Năstase a afirmat, duminică, după finala turneului Ţiriac Foundation Trophy, câştigată de jucătoarea română Irina Begu, că întrecerea ar fi trebuit să aibă loc la Arenele BNR, fiind hotărât să depună plângere penală în acest sens împotriva Guvernatorului Băncii Naționale, Mugur Isărescu.

"Îmi era dor de un turneu de tenis, dar locaţia nu este potrivită. Trebuia să fie la BNR, aş fi dorit la BNR, unde s-a scris istorie de 100 de ani şi vreau să îl atenţionez în acest fel pe tovarăşul guvernator al BNR că, în loc să pună semnătura pe o sticlă de vin, toţi guvernatorii o pun pe o bancnotă. Şi vreau să îl atenţionez că îi fac plângere penală că nu lasă sportul să se dezvolte în România, tenisul. De mâine îi fac plângere penală. Terenul nu este al lui, este al românilor, eu m-am născut acolo, nu este terenul lui proprietate privată", a afirmat fostul număr 1 mondial.

Năstase a felicitat-o apoi pe câștigătoarea turneului

 

Ilie Năstase a felicitat-o pe Irina Begu pentru victoria în faţa jucătoarei maghiare Reka-Luca Jani, cu 6-3, 6-3. „O felicit pe Irina Begu. Publicul care a venit astăzi este de la BNR şi sper să se întoarcă la loc, pentru că eu până la anul vreau să rezolv problema asta", a mai spus Ilie Năstase. Jucătoarea română de tenis Irina Begu, a doua favorită, a câştigat turneul Ţiriac Foundation Trophy (WTA 125), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, duminică, după ce a învins-o pe maghiara Reka-Luca Jani, cu 6-3, 6-3, în finala desfăşurată la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti.

Irina Begu a cucerit al doilea său titlu din acest an, după titlul WTA 250 de la Palermo. Begu s-a mai impus la Bucureşti, în 2017, la antepenultima ediţie a turneului WTA 250 din Capitală. Begu a câştigat un cec de 15.000 de dolari şi 160 de puncte WTA, în timp ce Jani a fost recompensată cu 8.000 de dolari şi 95 de puncte WTA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel