Data publicării:
Ilie Ciocan, cel mai vârstnic veteran de război din România, împlinește 110 ani
Cel mai vârstnic veteran de război din România împlinește astăzi 110 ani de viață.
Cel mai vârstnic veteran de război din România este vâlcean şi a împlinit duminică vârstă de 110 ani, zilele trecute el fiind decorat şi de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul "Virtutea Militară" în grad de Cavaler cu însemn de pace şi avansat la gradul de maior, conform Agerpres.
Maiorul în retragere Ilie Ciocan s-a născut la 28 mai 1913, în comuna Galicea, locul unde trăieşte şi acum alături de noră şi de nepoţii după fiul cel mare, care-l au în grijă de mai bine de 20 de ani. A făcut parte din Regimentul 6 Artilerie Piteşti, iar pe front a petrecut patru ani, în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale. S-a întors acasă după ce s-a îmbolnăvit, de la Cotul Donului, însă nu a povestit niciodată familiei prea mult despre ceea ce a trăit pe câmpul de luptă.
Poveste tristă de viață
"A rămas orfan de mamă la trei ani, de tată la 10 ani şi a fost crescut de un frate mai mare. La 19 ani s-a căsătorit, iar după, a plecat în armată. A făcut frontul. Din război nu i-a plăcut să povestească. A zis că mai bine să rămână acolo unde a fost, că nu i-a plăcut. A văzut prea multe şi ce a văzut l-a convins să nu mai vorbească. Rar, foarte rar vorbea despre front. Ceea ce ştiu eu cel mai bine este că a ajuns până la Cotul Donului, s-a îmbolnăvit şi a fost trimis în ţară. După aia a fost din nou mobilizat şi nu ştiu foarte multe, pentru că nu a povestit. Nu i-a plăcut să povestească", spune Cătălin Ciocan, unul dintre nepoţii care se îngrijesc de veteran.
De câţiva ani, veteranul vâlcean nu mai vede şi nici nu mai aude, motiv pentru care nici nu prea mai vorbeşte. Comunică doar cu cei apropiaţi, pe care îi recunoaşte atingându-le mâinile sau faţă, şi doar atunci când are nevoie să ceară strictul necesar. Şi-au spus cuvântul în ultimii ani vârsta înaintată şi greutăţile pe care le-a avut în viaţă, zic nepoţii şi nora bărbatului.
O viață de muncă
"A fost cantonier, după aceea picher. A construit o mulţime de poduri şi podeţe. Sunt vreo şapte localităţi prin care a lucrat. Se trezea, în special iarna când era zăpadă, pe la trei dimineaţa şi trebuia să ajungă la 12 kilometri unde avea punctul de lucru. O lua prin pădure, mergea 12 kilometri pe jos. Venea la sfârşitul săptămânii, pleca la începutul săptămânii. Familia era acasă, el era mai mult pe drumuri. (...) Până la vreo 80 şi ceva de ani mergea pe bicicletă. Pe la 93 de ani şi-a rupt piciorul. A căzut iarna şi şi-a rupt piciorul în trei locuri (...). La 100 de ani citea biblia fără ochelari, la 103 ani a început să-i dispară vederea, iar la 105, 107 nu a mai văzut deloc", adăugă nepotul veteranului.
Rămas văduv în urmă cu circa 30 de ani, Ilie Ciocan mai are acum trei dintre cei şase copii ai săi, 15 strănepoţi şi "vreo şapte, opt stră-strănepoţi", după cum ne spune Cătălin Ciocan, care a precizat şi că veteranul vâlcean, în afara câtorva fracturi din ultimii ani de viaţă, nu a avut niciodată probleme mari de sănătate.
"Nu a fumat şi a băut întotdeauna cu măsură. De fapt, tot ceea ce a făcut în viaţă a fost cu limită, cu măsură. Şi a fost omul care nu a pus la suflet", a adăugat şi nora veteranului, Petria Ciocan, fostă învăţătoare în sat.
Luni, decanul de vârstă al veteranilor de război din România va fi sărbătorit şi de cei de la Centrul Militar Judeţean Vâlcea, care-i vor duce şi Ordinul "Virtutea Militară" în grad de Cavaler, conferit de preşedintele Klaus Iohannis cu prilejul Zilei Eroilor din acest an. În prezent, în Vâlcea mai sunt în viaţă 19 veterani din Al Doilea Război Mondial.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News