Ilan Laufer, moment istoric în relațiile economice dintre România și SUA
Ilan Laufer, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și secretarul american al Comerțului, Wilbur Ross, au avut, la Washington, o întrevedere al cărei subiect central a fost noul maxim istoric în ceea ce privește schimburile comerciale dintre România și SUA, precum și intensificarea cooperării bilaterale între cele două țări. La întâlnire a participat și ambasadorul României la Washington, George Maior.
România este cel mai relevant exemplu din Europa Centrală și de Est, prin angajamentul arătat SUA în ceea ce privește securitatea transatlantică, sprijinind politică americană în acest sens. Ministrul Laufer a precizat, în context că: "suntem cea mai pro americană țară din Uniunea Europeană și susținem leadearshipul și importantă SUA în lume".
Alocând 2% din PIB pentru Apărare și direcționând mai bine de 40% din bugetul apărării pentru achiziția de tehnologie militară de ultimă oră, relațiile economice româno-americane traversează în anul 2017 cel mai important moment istoric, urmând să depășească până la finalul acestui an 3 mld. USD schimburi comerciale. România este prima țară din NATO care a respectat cerințele președintelui Donald Trump, deschizând, astfel, o nouă colaborare pe termen lung cu industria militară din SUA, exemple concrete de colaborare fiind: achiziția de sistem Patriot de 4 mld. USD, viitoarea achiziție HIMARS de 1.25 mld. USD, colaborarea pe zona avioanelor F16, dar și cooperările cu Bell Helicopter și General Dynamycs.
În urma acestor decizii, România reprezintă un exemplu în regiune în ceea ce privește cooperarea cu companiile americane pentru dezvoltarea capacitaților strategice, incluzând: sectorul de apărare, cyber security, energie și IT. Ministrul Laufer a menționat efectuarea de către România, săptămâna trecută, a primei plăti, în suma de 766 mil. USD, pentru sistemul Patriot, urmând că până la finalul anului să mai fie efectuată o plata suplimentară de 144 mil. USD.
"Am solicitat, în acest sens, secretarului Wilbur Ross să susțină România pentru a primi statutul de "dependable undertaking status" ceea ce ne va permite un sistem de plăți eșalonat în relația cu SUA, și nu numai, oferind României un statut de partener foarte serios și consecvent", a declarat ministrul Ilan Laufer.
În acest context, ministrul Laufer i-a mulțumit secretarului Ross pentru organizarea anul acesta, la București, a celui mai important eveniment de susținere a exporturilor americane "Trade Winds", unde au fost prezente peste 100 de companii americane, iar rezultatele sunt dintre cele mai bune. "Au fost peste 1000 de întâlniri business to business și business to goverment, iar rezultatele, în ceea ce privește schimburile bilaterale vor depăși anul acesta un maxim istoric de 3 miliarde USD", a precizat ministrul Laufer.
Secretarul american pentru Comerț a apreciat în mod deosebit rezultatele înregistrate în relația comercială bilaterală în primele 10 luni ale acestui an, în care exporturile companiilor americane au crescut cu 30%, iar schimburile comerciale, în primele 10 luni au crescut cu 17,5 % față de 2016 atingând 2,6 miliarde USD.
În cadrul întrevederii ministrul Ilan Laufer i-a prezentat secretarului Ross situația concretă ( nu cea din statistica oficială ) a poziționării SUA pe locul 6, că mărime, în clasamentul investitorilor străini în România, cu un total investit de 8,4 mld. USD și o prezență a peste 3500 de companii americane în România, fiind de fapt, cel mai mare investitor non EU în România.
Secretarul american pentru Comerț, Wilbur Ross l-a felicitat pe ministrul Laufer pentru implicarea în organizarea "Trade Winds" la București, mulțumindu-i, în același timp pentru succesul misiunii de promovare a comerțului în România, dar și pentru prezența celei mai mari delegații de companii românești, peste 20, pe care ministrul român pentru mediul de afaceri a condus-o, din partea României, la Select USA, în urma căreia mai multe firme românești au început să implementeze noi proiecte în SUA, cea mai relevantă fiind investiția Alexandrion din Statul New York, o investiție peste 100 milioane USD.
"Secretarul pentru Comerț, Wilbur Ross a fost foarte mulțumit de aceste rezultate ale României în relația cu SUA și m-a asigurat, la solicitarea mea, că va susține România să obțină statutul de "dependable undertaking status", sprijinind, totodată, aderarea României la OCDE. De asemenea, secretarul Ross va facilita vizita la Washington a Prim Ministrului Mihai Tudose, precum și întrevederea acestuia cu Vice Președintele Mike Pence, pentru continuarea consolidării relațiilor româno-americane", a declarat Ilan Laufer.
Secretarul american pentru Comerț Wilbur Ross a răspuns pozitiv, în cadrul întrevederii, invitației ministrului Laufer de a vizita România în anul 2018, detaliile urmând a fi definitivate în viitorul apropiat. În acest context, secretarul Ross și-a exprimat dorința de a fi prezent la deschiderea consulatului pe care România urmează să îl înființeze la Miami, Florida la începutul anului viitor. Totodată, și-a exprimat dorința de a fi prezent la inaugurarea primului magazin Nissa, ce efectuează o investiție în Miami în urma prezenței la Select USA, alături de un partener american, "un exemplu de urmat și de încurajat", conform spuselor secretarului Ross.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News