Ikea vine cu un nou hotdog după ce ne-a obișnuit cu cel clasic
Hotdogul IKEA este foarte apreciat de clienți după o sesiune de cumpărături, de mai bine de 40 de ani. Acum, IKEA dezvoltă o nouă versiune a hotdogului emblematic într-o manieră modernă. Cu un gust și o textură deosebite, hotdogul vegetal este cel mai recent și inovator produs pe bază de plante de la IKEA.
„IKEA își propune să creeze o viață de zi cu zi mai bună pentru cât mai mulți oameni. Prin gama noastră de preparate, le putem oferi acestora opțiuni gustoase, mai sănătoase și mai sustenabile. Vrem să oferim mai multe alternative pe bază de plante, cu impact redus asupra mediului. Alimentele vegetale generează o amprentă de carbon mai mică față de opțiunile de origine animală.", spune Helene von Reis, Food Manager, IKEA Suedia.
IKEA dorește să inspire cât mai mulți clienți să aleagă produse pe bază de plante, astfel hotdogul vegetal are un preț accesibil. „Între 2020 și 2023, am vândut o cantitate impresionantă de aproape 1 milion de preparate pe bază de plante – cum ar fi chifteluțele vegetale, chifteluțele de legume și hotdogii de legume – în România, ceea ce ne arată faptul că românii optează deseori pentru variante mai prietenoase cu planeta. Tocmai de aceea, ne bucurăm să introducem pe piață o versiune vegetală a îndrăgitului nostru hotdog clasic. Aceasta este o alternativă sustenabilă și, în același timp, foarte delicioasă și sănătoasă, care sperăm să fie pe placul clienților noștri.”, spune Luminița Pană, Food Manager la IKEA România.
Una dintre provocările întâlnite în procesul de dezvoltare al hotdogului pe bază de plante a fost redarea texturii specifice hotdogului clasic de la IKEA. În cazul hotdogilor clasici, carnea este învelită de obicei într-o membrană specifică care pocnește atunci când este mușcat. Hotdogul vegetal reușește să imite experiența senzorială a mușcăturii dintr-un hotdog obișnuit pe bază de carne.
„Am investit mult timp în procesul de dezvoltare, pentru a ne asigura că oferim clienților noștri cea mai bună experiență. Cu gustul și textura sa deosebite și experiența senzorială specifică resimțită în timpul mușcăturii, hotdogul vegetal este alternativa perfectă a popularului hotdog clasic.", precizează Helene von Reis.
Hotdogul pe bază de plante are un gust echilibrat, conținând proteine din orez, ceapă, măr, sare, piper și aromă de fum, astfel încât hotdogul vegetal are o aromă specifică de cârnați.
Hotdogul pe bază de plante este lansat în magazinele IKEA din România începând cu această lună - august 2023.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News