Iisus, formă de rasism. Arthur Suciu, reacție DURĂ. "Ar trebui DISTRUSE"
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Scriitorul și publicistul Arthur Suciu a reacționat după ce un activist din Statele Unite ale Americii a declarat că Iisus ilustrează o formă de rasism. 

"Dacă o mare parte a artei europene, care-l reprezintă pe Iisus ca bărbat alb, e rasistă, înseamnă că arta chineză, ale cărei reprezentări sunt, toate, după fizionomia asiatică, e rasistă, că arta africană, ale cărei representări sunt după forma omului așa cum este el în Africa, e rasistă, înseamnă deci că toate civilizațiile de până acum au produs numai culturi rasiste. Prin urmare, ar trebui distruse, în numele anti-rasismului.

În toate dezbaterile religioase din trecut, inconoclaștii au fost cei mai riguroși și mai radicali. Numai că oamenii normali au nevoie să vadă imagini pe care le pot înțelege pentru a-și reprezenta deneînțelesul.

Faptul că Iisus nu era alb nu are nici o importanță, căci e vorba despre un import cultural în urma globalizării alexandrine. Creștinismul a apărut într-o eră a globalizării. De altfel, creștinismul, prin universalismul său, inclusiv etic, este și una din sursele globalizării actuale. Iisus, oricum l-ai reprezenta, e anti-rasist. Anti-rasismul este un efect al modului de gândire promovat de Iisus", a scris Arthur Suciu, pe pagina de Facebook.

Citește și: Un activist din SUA, declaraţia HALUCINANTĂ. "Iisus ilustrează o formă de rasism"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel