Data publicării:
ILIE NĂSTASE, avere impresionantă și datorii pe măsură
Proaspăt senator al Partidului Conservator, ILIE NĂSTASE deţine mai multe proprietăţi imobiliare, ceasuri de 150.000 de euro şi bijuterii de 100.000 de euro, având echivalentul a peste 430.000 de dolari în conturi, dar şi un credit de 1,7 milioane dolari şi o datorie către fosta soţie de 2,2 milioane dolari.
Senatorul ILIE NĂSTASE și-a depus declaraţia de avere pe 23 iunie. ILIE NĂSTASE are în proprietate un teren intravilan de 1.000 mp în Moeciu de Jos (Braşov), cumpărat în 1998 şi un teren agricol de 1.000 mp în satul Limanu din judeţul Constanţa achiziţionat în anul 2.000. De asemenea, el a trecut în declaraţia de avere un teren intravilan de 555 mp în Dumbrăviţa, judeţul Timiş, deţinut 50%, prin moştenire, de soţia sa, Brighite Năstase. Aceasta deţine şi un teren intravilan de 1.900 mp în Ciolpani (Ilfov), cumpărat în 2009.
Năstase deţine o casă de 640 mp în Bucureşti, cumpărată în 1972, o casă de vacanţă în Mamaia de 88 mp, achiziţionată în anul 2010. Brighitte Năstase are un apartament în aceeaşi localitate, de 139 mp, cumpărat în 2013.
Citește și: Ilie Năstase: Voiam în PE, dar listele erau pline
ILIE NĂSTASE a trecut în declaraţia de avere o casă de locuit în Dumbrăviţa (Timiş) de 340 mp, deţinută 50% de soţia sa, prin moştenire.
La capitolul maşini, ILIE NĂSTASE a menţionat un BMW Z3, fabricat în 2004, un Mini Cooper fabricat în 2006 şi un BMW X6 fabricat în 2009. De asemenea, Năstase deţine şi o motocicletă primită cadou în 2009.
ILIE NĂSTASE a trecut în declaraţia de avere ceasuri în valoare de 150.000 de euro, dobândite din 1972 până în prezent, bijuterii de 100.000 de euro, dobândite din 1997 până în 2013 şi tablouri în valoare de 50.000 de euro, achiţionate din 1970 până în prezent.
ILIE NĂSTASE are conturi la BRD de 612.997 lei, 35.000 euro şi 187.108 dolari. Pe de altă parte, el a împrumutat Fundaţia Academia pentru Tenis Ilie Năstase, al cărei preşedinte al Consiliului de Administraţie este, cu 50.000 de lei.
Citește și: De ce vrea Ilie Năstase în Parlamentul European
ILIE NĂSTASE are un credit la BRD de 1.700.000 de dolari, contractat în 2007 şi scadent în 2017. El a trecut-o, de asemenea, pe Amalia Năstase creditor cu 2.200.000 de euro, scadenţa fiind în 2021.
Năstase a trecut în declaraţie şi un automobil BMW Seria 7, primit în folosinţă de la BMW Automobile Bavaria.
La rubrica venituri, ILIE NĂSTASE a menţionat 10.800 de lei obţinuţi din funcţia de director general la Europe Developement International – RSA şi 4.800 de lei, obţinuţi ca director general la Radio XXI. La rubrica venituri din activităţi independente, Ilie Năstase a declarat două contracte de imagine, cu BRD Groupe Societe Generale şi Adidas International Marketing BV, precizând, la ambele, că "suma este confidenţială".
În declaraţia de interese, Năstase a precizat că deţine toate acţiunile companiei la Salentijn BV, în valoare de 3.500.000 euro şi 25% din părţile sociale ale companiei Reims Beverages SRL, capitalul social declarat fiind de 200 lei.
Ilie Năstase a declarat că este preşedinte, fără beneficii, al fundaţiilor Ilie Năstase şi Academia pentru Tenis Ilie Năstase.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News