E mereu plecată la concerte în weekend-uri, având multe evenimente în această perioadă, a avut și mult de învățat, pentru că a fost în sesiune la facultate și trebuie să se ocupe și de cele două fetițe pe care le are. Este vorba despre Rocsana Marcu!
“Am fost prinsă cu facultatea, cu sesiunea, am trecut anul 3, am terminat cu toate examenele, nu am nicio restanță. Fac a treia facultate, sunt la Drept. Mi-am dorit de când am terminat liceul să dau la Drept, m-am luat mai mult după familie, am făcut alte facultăți. A fost un vis neîmplinit, așa că mi-am dorit eu foarte tare să fac și Dreptul. Cu invătatul…mai mult pe drumuri, pe avioane, după ce se culcă fetele, să pot să am liniște. Am niște colegi foarte tări, suntem o gașcă foarte frumoasă acolo, suntem foarte uniți și parcă retrăim perioada din prima facultate, suntem toți cam de aceeași vârstă. Nu vreau să profesez, în schimb vreau să am pregătirea necesară pentru viitor. Prima facultate a fost SNSPA-ul, Comunicare și Relații Publice, apoi am făcut Master la Drept și Relații Internaționale”, spune Rocsana Marcu.
Cât despre vacanță, artista abia așteaptă să vină perioada concediului:“O să plec cu fetițele în Dubai două săptămâni, le place foarte mult la Legoland și sunt încântate de toate locurile de joacă de acolo”, a mai adăugat ea.
Rocsana Marcu și colega ei de scenă, Lorena, au lansat cel mai nou videoclip al lor, la piesa “Iubesc, iubesc”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei