IGSU. Fenomene periculoase în țară. Recomandări de ultimă oră
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
IGSU. Fenomene periculoase în țară. Recomandări de ultimă oră
IGSU. Fenomene periculoase în țară. Recomandări de ultimă oră
Vremea nefavorabilă a produs efecte în 12 localități din opt județe, informează IGSU.

În ultimele 24 de ore, vremea nefavorabilă - caracterizată de intensificări ale vântului, ploi abundente și scurgeri de pe versanți - a produs efecte în 12 localități din 8 județe: Argeș, Maramureș, Mureș, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Timiș, și Vâlcea. Totodată, în această perioadă au fost emise 65 de atenționări și avertizări hidro-meteorologice, care au vizat manifestarea fenomenelor periculoase imediate.

Intervenții de urgență

În urma ploilor abundente, pompierii au acționat pentru evacuarea apei din 7 case, 18 curți, și 10 subsoluri. De asemenea, în județele Mureș, Prahova și Timiș s-a intervenit cu accesorii grele de descarcerare pentru îndepărtarea a 3 arbori căzuți pe căile de transport.

Situație deosebită

O situație deosebită s-a înregistrat în localitatea prahoveană Bobolia, unde în urma unei viituri produse pe pârâul Tisa, un bărbat de 65 de ani a fost surprins de viitură, însă a fost recuperat imediat de către localnici. Ulterior sosirii la fața locului a pompierilor militari, bărbatul a fost asistat medical de către un echipaj SMURD și a fost transportat la spital.

La această oră, nu sunt persoane blocate, evacuate sau rănite din cauza manifestării fenomenelor meteorologice periculoase.

Având în vedere că prognozele meteorologilor rămân în vigoare pentru perioada următoare, inspectoratele pentru situații de urgență rămân mobilizate pentru a interveni, în cel mai scurt timp, în zonele unde se pot produce situații de urgență.

(w670)

Recomandări

Pentru evitarea producerii unor situații de urgență care pot afecta viața și bunurile, recomandăm cetățenilor ca pe timpul intensificării vântului și căderilor de grindină, să se adăpostească în locuințe sau alte spații care le asigură protecția și să deconecteze aparatura casnică.

De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.

Având în vedere posibilitatea averselor cu acumulări semnificative de apă, recomandăm populaţiei din zonele vizate de avertizări să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și App Store., transmite IGSU.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel