IGPR, precizări după imaginile cu Ciolacu
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Poliţia Română a reacţionat după imaginile cu preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, aflat la o masă alături de alte 10 persoane fără a purta mască de protecţie. 

"În ceea ce priveşte imaginile vehiculate în spaţiul public cu privire la încălcarea prevederilor Legii 55/2020 de către preşedintele Camerei Deputaţilor şi de către alte persoane: ieri seară, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău a fost sesizat cu privire la faptul că la o masă dintr-un local din judeţul Buzău se află mai mult de şase persoane. În baza acestei sesizări, poliţiştii s-au deplasat de îndată la faţa locului, unde au identificat trei persoane în interiorul locaţiei şi trei persoane în exteriorul acestei locaţii. Trei dintre aceste persoane erau reprezentanţii operatorului economic şi nu purtau măştile de protecţie în locurile în care aveau această obligaţie, drept pentru care poliţiştii IPJ Buzău au aplicat sancţiuni contravenţionale", a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan, conform Agerpres. 

VEZI ŞI Ciolacu: Orban și ai săi folosesc Poliția Română în scopuri politice. Este o rușine!

"De asemenea, operatorul a fost sancţionat contravenţional pentru neluarea măsurilor de protecţie şi de prevenire a răspândirii COVID-19", a precizat Drăgan.

Potrivit acestuia, cuantumul celor 11 sancţiuni contravenţionale aplicate se ridică la 21.000 de lei.

Georgian Drăgan a menţionat că Sărata Monteoru se află în scenariul verde, iar, ca urmare, operatorii economici pot desfăşura activităţi, însă cu luarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel