IGPR, percheziții de amploare într-un dosar de infracțiuni economice
IGPR anunță 17 percheziții efectuate de polițiștii din Olt la sediul unei instituții și locuințele mai multor persoane bănuite că şi-ar fi însuşit fără drept combustibil din cota alocată lunar autospecialelor unităţii.
Percheziţiile au avut loc, miercuri, la locuinţele unor persoane şi sediul unei instituţii din oraşul Corabia.
Percheziţiile au fost efectuate într-un dosar penal în care mai multe persoane sunt bănuite că, în perioada 2015-2018, şi-ar fi însuşit, în mod repetat, combustibil din cota alocată lunar autospecialelor din dotare, prejudiciind astfel bugetul instituţiei. Prejudiciul urmează a fi stabilit în urma cercetărilor, precizează IGPR.
Totodată, au fost puse în executare 16 mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul Poliţiei Oraşului Corabia pentru audieri.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare.
În cadrul acţiunii au fost angrenaţi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Olt.
Vezi și: IGPR, licitație deschisă. Derulare percheziții informatice
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News