Data actualizării:
Data publicării:

Igor Dodon a solicitat suspendarea din funcție a ambasadorului Moldovei în România

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Mihai Gribincea
Mihai Gribincea

Igor Dodon a solicitat guvernului inițierea procedurii de suspendare din funcție a lui Mihai Gribincea, ambasadorului republicii în România,  informează luni Radio Chișinău și Deschide.md.

Decizia survine după ce Mihai Gribincea a declarat, în cadrul unei emisiuni, că decretul lui Igor Dodon privind retragerea cetățeniei lui Traian Băsescu ar putea fi declarat neconstituțional.

În anunțul postat pe Facebook, purtătorul de cuvânt al șefului statului, Ion Ceban, afirmă că declarațiile făcute de diplomatul Gribincea în emisiunea respectivă sunt contrare intereselor naționale ale Republicii Moldova.

'Reiterăm faptul că nici un reprezentant al misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova nu are competențe de a-și exprima părerea referitor la legalitatea actelor emise de președinte în acest sens, luând în considerare faptul că acordarea și retragerea cetățeniei este de competența exclusivă a președintelui Republicii Moldova', scrie Ceban.

[citeste si]

Ambasadorul Mihai Gribincea a declarat într-o emisiune la Digi24, în urmă cu o săptămână, că disputa din jurul cetățeniei moldovenești a fostului președinte al României, Traian Băsescu, nu poate zdruncina ansamblul relațiilor bilaterale dintre România și Republica Moldova. Gribincea a declarat atunci că experți în domeniu spun că șansele ca acest decret să fie considerat anticonstituțional sunt foarte mari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel