Data publicării:

Igaş: Ponta şi Antonescu s-au făcut de râs cu suspendarea lui Geoană

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
traian-igas
traian-igas

Traian Igaş, ministrul Administraţei şi Internelor, consideră că liderii Opoziţei, Crin Antonescu şi Victor Ponta, se fac de râs atunci când cer suspedarea lui Traian Băsescu, pentru că nu sunt în  stare să elimine un om din propria ogradă, Mircea Geoană. Igaş susţine că prin aceste mişcări Opoziţia stopează sistemul legislativ.

traian-igas"Cei de la USL sunt într-o continuă încercare de a ieşi în prim plan cu tot felul de idei năstruşnice. S-a văzut ce specialişti are Opoziţia şi ce soluţii în afara Regulamentului au găsit ei pentru schimbarea lui Mircea Geoană din fruntea Senatului. După ce s-au făcut de râs cu tentativa de schimbare a celui de-al doilea om în stat, Ponta şi Antonescu s-au gândit acum să facă una şi mai gogonată: să-l suspende pe primul om în stat. În momentul în care vor realiza dimensiunea penibilului – incapacitatea de a opera vreo schimbare în lumea politică – să nu ne mirăm dacă îi vedem legându-se de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române ori de Papa de la Roma", a declarat Igaş.

"Fac apel la liderii USL să-şi ia în serios rolul lor politic, să participe la procesul de legiferare şi să nu mai creeze blocaje artificiale aruncând cu fumigene în viaţa politică. În acest război dus doar la televizor, singurele victime sunt românii, care aşteaptă de la politicieni să-şi facă treaba pentru care i-au trimis în Parlament", a conchis acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel