Data publicării:
Iga Swiatek, borne importante în tenisul feminin. Una dintre ele a fost atinsă doar de Serena Williams
Iga Swiatek s-a calificat în sferturile de finală de la WTA 1000 Beijing. A bifat borne importante, una dintre ele a fost atinsă doar de fostul lider, Serena Williams.
Poloneza Iga Swiatek, locul 2 WTA, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 1000 de la Beijing, după ce a învins-o pe compatrioata Magda Linette,scor 6-1, 6-1. În urma acestui succes, fostul lider mondial a atins câteva borne importante în tenisul feminin, egalând-o astfel pe americanca Serena Williams
Pentru Iga Swiatek, acest meci fiind a 60-a victorie din sezon, pentru al doilea an la rând.
Ultima jucătoare care a reușit să treacă de 60 de succese în doi ani consecutivi a fost Agnieska Radwanska, în 2012 și 2013.
De asemenea, a fost a 20-a victorie în minim de seturi pentru Swiatek la turneele WTA 1000 din acest an, cifră pe care a atins-o, de asemenea, și în 2022.
De la introducerea acestor competiții, în 2009, doar Serena Williams a reușit cel puțin 20 de victorii în două seturi în ani consecutivi, în 2013 și 2014, astfel că poloneza este abia a doua jucătoare din istorie care se poate mândri cu o asemenea performanță, scrie Eurosport.
În sferturile de finale de la China Open, Iga Swiatek o va întâlni pe învingătoarea confruntării Caroline Garcia - Anhelina Kalinina, partidă care se va desfășura joi dimineață.
Alături de Swiatek, în sferturile turneului de la Beijing mai sunt calificate Elena Rybakina, Jelena Ostapenko și Liudmila Samsonova, ultimele două urmând a-și disputa un loc în ”careul de ași”.
Iga Swiatek, model pentru tineri
Poloneza a arătat de-a lungul timpului că poate să fie un model atât pe teren, cât și în afara acestuia.
După calificarea în turul secund la Chiana Open, Iga Swaitek a ținut un discurs care ar trebui să dea de gândit multora dintre tineri, despre care a spus că își petrec mult mai multă vreme pe social media decât între paginile cărților.
”Simt că oamenii uită să citească, pentru că sunt atât de multe lucruri pe care le putem face acum. Mulți copii își petrec titmpul pe rețelele sociale, pe YouTube, sau pur și simplu pe internet. Vreau doar să le arăt o altă perspectivă și un alt mod de a-și petrece timpul liber.
Trebuie să îi convingem pe cei tineri să citească mai mult. Simt că viața mea este mult mai echilibrată când citesc și este o modalitate minunată pentru mine să îmi petrec timpul liber. Mereu îmi place să merg într-o lume diferită cu mintea mea. Este ca o călătorie pentru mine”, a declarat Swiatek, potrivit We Love Tennis, scrie sursa menționată.
Citește și: Italia vs Rusia în finala ATP de la Beijing. Cine a câștigat turneul?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News