”Identitatea de gen în școli.” CCR, DECIZIA MOMENTULUI
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
CCR
CCR
CCR a admis, miercuri, sesizarea președintelui Klaus Iohannis privind interzicerea referirilor la identitatea de gen.

Judecătorii CCR au admis sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea art. 7 din Legea Educaţiei Naţionale 1/2011, prin care se interzice în instituţiile de învăţământ referirea la identitatea de gen, conform unor surse citate de Mediafax.

Administraţia Prezidenţială susţinea că această modificare a Legii Educaţiei Naţionale contravine unor prevederi constituţionale referitoare la statul de drept şi principiul separaţiei puterilor în stat.

Legea interzice în unităţile, instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile de educaţie activităţile „în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identităţii de gen, înţeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic şi că cele două nu sunt întotdeauna aceleaşi", precum şi a activităţilor care contravin principiilor prevăzute la art. 3 al Legii 1/2011.

Preşedintele Klaus Iohannis atacase în vară la CCR legea adoptată de Senat prin care sunt interzise orice fel de referiri la identitatea de gen, în şcoli şi în universităţi.

Legea adoptată de Parlament a stârnit un val de reacţii şi în rândul instituţiilor de învăţământ superior, mai multe univeristăţi criticând actul normativ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel