Urmărește emisiunea live
Data publicării:

ICR, la Salonul de Carte de la Torino sub deviza deviza:'România, curajul de a scrie literatură'

Autor: D.C. | Categorie: Cultura
WhatsApp
Colaj: Facbook, Liviu Jicman, Pxhere
Colaj: Facbook, Liviu Jicman, Pxhere

România va participa, în perioada 19 - 23 mai, la cea de-a XXXIV-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte de la Torino cu un stand naţional sub deviza 'România, curajul de a scrie literatură'

Alegeri prezidentiale 2024

La această manifestare internațională vor fi promovate nu doar literatura contemporană, ci şi lucrări din domeniile filosofiei, istoriei, criticii literare, apărute în limba italiană în ultimii trei ani. Standul României este organizat de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Accademia di Romania din Roma.

Tema ediţiei din acest an a Salonului de Carte de la Torino este 'Cuori selvaggi/Inimi nestăvilite', potrivit Agerpres. Manifestările culturale româneşti vor aduce în atenţia publicului volumele traduse şi publicate prin Programul 'Translation and Publication Support' al ICR sau din iniţiativa directă a unor edituri italiene, fiind organizate prezentări de carte, comentarii şi discuţii cu cititorii, la care vor participa atât autorii, cât şi editorii, traducătorii şi o serie de invitaţi reputaţi, critici şi istorici literari, filologi, istorici, filosofi, jurnalişti, cadre didactice universitare şi cercetători din domeniul ştiinţelor umaniste.

Standul României este situat în Pavilionul 1 al complexului expoziţional Lingotto Fiere şi cuprinde un perimetru destinat expunerii şi comercializării de carte, precum şi un spaţiu unde vor avea loc prezentările de carte. 'Pe durata desfăşurării târgului de carte, la standul României se vor găzdui evenimente menite să contribuie la promovarea culturii române, cu precădere a literaturii române contemporane, tradusă şi publicată în limba italiană, fiind totodată vizată extinderea şi consolidarea relaţiilor bilaterale româno-italiene în domeniile literaturii, traducerilor şi politicilor editoriale', mai arată ICR.

Scriitori români și italieni, invitați la standul României

La standul României au fost invitaţi Roberto Alessandrini, Cesare Alzati, Magda Arhip, Mauro Barindi, Ricardo Cavallero, Mircea Cărtărescu, Dan Octavian Cepraga, Andrea Cortellessa, Federico Donatiello, Marco Dotti, Celestina Fanella, Ida Garzonio, Ilaria Gaspari, Krystyna Jaworska, Massimo Maurizio, Roberto Merlo, Adrian Niculescu, Silvia Panichi, Cătălin Pavel, Ioana Pârvulescu, Marta Petreu, Violeta Popescu, Mattia Luigi Pozzi, Radu Sergiu Ruba, Vanni Santoni, Roberto Scagno, Adriana Senatore, Cristina Stănescu, Victor Ieronim Stoichiţă, Irina Ţurcanu, Alina Monica Ţurlea.

'Organizarea participării României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino se înscrie în strategia Institutului Cultural Român privind susţinerea prezenţelor româneşti în context european şi internaţional relevant şi în programul reprezentanţelor sale de la Veneţia şi Roma de promovare a literaturii române în Italia', subliniază ICR. Evenimentul se desfăşoară sub patronajul Ambasadei României în Republica Italiană şi Consulatului General al României la Torino, iar parteneri sunt Salone Internazionale del Libro di Torino, Fondazione Circolo dei Lettori di Torino, Associazione Torino 'La citta del Libro', Librăria Libris din Braşov, Libreria Internazionale Lussemburgo di Torino, Libreria Trebisonda di Torino, Dipartimento Lingue, Letterature Straniere, Culture Moderne dell'Universita di Torino. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel