Data publicării:
ÎCCJ, DECIZIE PENTRU Liviu Dragnea
Înalta Curte a luat, marți, o decizie în dosarul în care fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea a depus un recurs în casaţie.
Liviu Dragnea rămâne după gratii. Judecătorii instanței supreme au respins ca nefondat recursul în casație formulat de fostul lider PSD în dosarul în care a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare. Măsura a fost luată în unanimitate de judecătorii de la ÎCCJ.
Vorbim despre cea de-a doua cale de atac a deciziei de condamnare folosită de Liviu Dragnea. Înainte el a depus o contestație în anulare, care a fost respinsă ca inadmisibilă tot de ÎCCJ.
Decizia luată în această cale extraordinară de atac este definitivă
Liviu Dragnea a contestat condamnarea prin introducerea a două căi extraordinare de atac - contestaţia în anulare şi recursul în casaţie. Pe 10 decembrie 2019, magistraţii i-au respins contestaţia în anulare, iar recursul s-a judecat marţea trecută.
Pe 27 mai 2019, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News