Data publicării:
ÎCCJ, decizie definitivă pentru Bogdan Olteanu
Magistrații de la ÎCCJ au luat o decizie, vineri, în legătură cu măsurile impuse fostului guvernator BNR Bogdan Olteanu.
ÎCCJ a decis definitiv că Bogdan Olteanu poate lua legătura cu părinţii şi fosta soţie, martori în dosar, dar va fi cercetat în continuare în arest la domiciliu.
Magistrații au admis, astfel, contestația lui Bogdan Olteanu:
”Admite contestaţia formulată de inculpat, desfiinţează în parte încheierea numai în ceea ce priveşte obligaţia inculpatului de a lua legătura cu martorii Dănuţ Olteanu, Ecaterina Olteanu şi Cristina Andone. Menţine restul dispoziţiilor”.
Acuzațiile procurorilor
Bogdan Olteanu este acuzat că între iulie și noiembrie 2008, ca președinte al Camerei Deputaților, i-a cerut lui Sorin Ovidiu Vîntu suma de un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. Suma ar fi fost dată și numirile făcute. Procurorii susţin că suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăţi înregistrate în SUA şi apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive.
La solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remişi lui Olteanu, la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea, în sediul PNL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News