Data publicării:

ÎCCJ a decis restituirea dosarului lui Miron Mitrea la DNA

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
miron mitrea
miron mitrea

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, luni, restituirea la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru refacerea urmăririi penale a dosarului privindu-l pe Miron Mitrea, Irina Jianu şi Nicolae Popescu.

Judecătorii au decis menţinerea măsurilor asigurătorii instituite în această cauză. Decizia poate fi atacată cu recurs la completul de cinci judecători al ÎCCJ, transmite Agerpres.

Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, Lucrărilor Publice şi Locuinţei în perioada 2000-2004, a fost acuzat de DNA de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în legătură directă cu infracţiunea de corupţie, uz de fals.

În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată Irina Jianu, fost inspector de stat, şef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), ulterior inspector general de stat în construcţii la ISC, aceasta fiind acuzată de dare de mită, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor societăţilor comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De asemenea, a fost trimis în instanţă Nicolae Popescu, fost arhitect şef în cadrul Primăriei Voluntari, acuzat de fals material în înscrisuri oficiale şi favorizarea infractorului, ambele în legătură directă cu infracţiunile de corupţie.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2001-2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în cuantum de 9.274.202.542 lei vechi (927.420 de lei noi) în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector şef adjunct şi inspector şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii.

DNA susţine că această sumă reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcţii, amenajare şi dotare efectuate, cu titlu gratuit şi în lipsa unor contracte de antrepriză sau subantrepriză, de SC Conimpuls SA Bacău, SC Vertcon SA Bacău, SC Durimpuls SRL Bacău şi SC Regal Glass SRL Bacău la un imobil din judeţul Ilfov, proprietatea mamei lui Miron Mitrea.

Procurorii mai arată că, la momentul numirii în funcţia publică, Irina Jianu avea calitatea de vicepreşedinte, respectiv acţionar la aceste societăţi comerciale.

Lucrările astfel efectuate au fost evaluate, potrivit procurorilor, la suma de 9.274.202.542 lei vechi (927.420 de lei noi).

Până în prezent, doar SC Vertcon SA Bacău a recuperat suma de 3,5 miliarde de lei vechi (350.000 de lei noi) (din care 158.488 de lei noi de la Irina Jianu şi 191.511 de lei noi de la Miron Mitrea).

Procurorii au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor imobile aparţinând lui Miron Mitrea şi Irina Jianu, în vederea recuperării prejudiciului produs firmelor de construcţii.

Acestea, la rândul lor, s-au constituit părţi civile în cauză

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel