Directorul medical al IRO Iaşi, prof. univ. dr. Gabriel Dimifte, a declarat că a sesizat situaţia şi noului ministru al Sănătăţii, Victor Costache, întrucât nu este singulară, scrie Agerpres.
"La nivel naţional există anumite dificultăţi de aprovizionare. Fonduri pentru medicamente avem, dar este o problemă de a găsi anumite medicamente. Din păcate, noi anunţăm de foarte mult timp aceste deficienţe de aprovizionare. Ministerul Sănătăţii a fost informat. Am informat şi Agenţia Naţională a Medicamentului. (...) Am luat legătura cu domnul ministru. Am vorbit şi se fac eforturi pentru ca Unifarm să aducă aceste medicamente sau să ne ajute în cel mai scurt timp", a precizat Gabriel Dimofte.
Potrivit sursei citate, sunt mai multe medicamente destinate tratamentului bolnavilor de cancer care lipsesc nu doar din spitale, ci şi din farmacii.
"O parte dintre ele lipsesc. La nivel naţional lipsesc toate. Suntem cu stocurile la limită pentru o parte dintre ele, la altele se va epuiza în scurt timp stocul. Încă nu suntem chiar pe ultima bucată. În cazurile în care nu avem aceste medicamente trimitem pacienţii în alte centre care mai au stocuri. De exemplu, în cancerul de colon lipseşte oxaliplatin, medicament care face parte din terapia standard a cancerului de colon avansat, şi lipsesc medicamente importante administrate în cazurile de patologii oncologice hematologice, precum doxorubicina, epirubicina şi aşa mai departe. Acolo unde putem, înlocuim cu altceva dacă sunt alternative, sigur, mult mai scumpe. Când putem să înlocuim, înlocuim. Când nu putem înlocui, mai trimitem în centrele care au aceste medicamente. Nu este o soluţie ideală mai ales pentru bolnavii hemato-oncologici, pentru că acolo schemele de tratament sunt relativ fixe. Vom încerca să redirecţionăm pacienţii către centrele care mai au încă stocuri de medicamente", a mai spus Dimofte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- PSD - PNL, candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- PSD - PNL, candidați separați la Primăria Capitalei. Bogdan Chirieac: Arată limitele coaliției. Ne întoarcem în timp
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană