Iaşi: Transport gratuit şi activităţi recreative de Ziua Mondială fără maşini
Primarul Mihai Chirica a anunţat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că pe 22 septembrie, când se celebrează Ziua Mondială fără maşini, în municipiul Iaşi se va putea călători gratuit cu mijloacele de transport în comun ale Companiei de Transport Public.
Potrivit primarului, la Iaşi această zi se va derula sub sloganul "Iaşul fără maşini. Mergi cu noi!".
"Primăria Municipiului Iaşi, împreună cu Asociaţia CIVICA, Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale de Tineret din Iaşi - FONTIS, Institutul Cultural Independent, Compania de Transport Public Iaşi şi Agenţia pentru Protecţia Mediului, sub egida Programului Iaşi - Capitala Tineretului din România 2019-2020, organizează o serie de activităţi pentru a promova beneficiile aduse de mobilitatea urbană alternativă asupra sănătăţii noastre şi a mediului. Evenimentul se desfăşoară în cadrul Săptămânii Europene a Mobilităţii a cărei temă pentru anul 2019 este mersul sigur pe jos şi pe bicicletă, iar apelul la acţiune este Walk with us! (Mergi cu noi!) Vor fi 27 de activităţi educaţionale, culturale şi sportive sunt pregătite să bucure copiii, tinerii, dar şi adulţii care, prin participare, vor demonstra că sunt determinaţi şi deloc dependenţi de maşinile personale şi sunt conştienţi de importanţa aportului propriu în evoluţia Iaşului către un oraş echilibrat şi prietenos cu locuitorii săi", a declarat primarul Mihai Chirica.
El a precizat că pentru buna desfăşurare a activităţilor se vor închide circulaţiei auto mai multe străzi din zona centrală a Iaşiului: bulevardul Ştefan cel Mare (de la intersecţia cu strada I. C. Brătianu până la intersecţia cu strada 14 decembrie 1989 / Casa Modei), strada Anastasie Panu (de la Hala Centrală la intersecţia cu strada Palat), strada Palat (tronsonul cuprins între strada Anastasie Panu şi strada Sf. Lazăr / BCR), la care se adaugă strada I. C. Brătianu (de la intersecţia cu bulevardul Ştefan cel Mare până la intersecţia cu strada Agatha Bârsescu).
Aici vor fi amenajate spaţii de joacă pentru copii şi adulţi, puncte de mobilitate activă în care ieşenii vor putea testa biciclete şi trotinete electrice, zone pentru activităţi de manevrare a bicicletelor pentru începători, activităţi sportive, de dans, de conştientizare cu privire la accesibilizarea infrastructurii publice din Iaşi şi la rolul omului în comunitate, expoziţii pentru promovarea abilităţilor persoanelor cu dizabilităţi şi educaţie rutieră pentru cei mici.
"Sub motto-ul 'O bicicletă pe stradă, o maşină mai puţin în trafic', are loc şi cea de-a doua ediţie a evenimentului Civic Bike în Iaşi, Oraşul Bicicletelor, un tur prin oraş, pe două roţi, pe un traseu de aproximativ 8 kilometri, cu plecare din faţa Şcolii nr. 1 'Gh. Asachi', precum şi patru plimbări tematice: un tur senzorial, o plimbare în timp, un marş al bebeluşilor purtaţi şi un tur ghidat al zonei centrale, în limba engleză", a mai declarat primarul Mihai Chirica.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News