Iarna face prăpăd. Hipermarketurile mai au stocuri pentru trei zile
De câteva zile încoace, România este sub nămeți, iar acest lucru aduce multe probleme. Aprovizionările zilnice au fost întrerupte din cauza blocării drumurilor, dar chiar și așa, marile lanțuri comerciale şi-au pregătit stocurile înainte de weekend, pentru a nu rămâne cu rafturile goale.
Marfa ar trebui să fie suficientă până miercuri sau joi, tocmai de aceea reprezentanţii hipermarketurilor sunt liniştiţi.
„Avem un stoc de 3-4 zile pentru produsele de bază, sigur că nu ne putem aproviziona la legume şi fructe proaspete deocamdată. Ne-a prins pe weekend, cu un stoc suplimentar", a spus Delia Nica, vicepreşedinte al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale, conform Digi 24.
Transportatorii asigură că cei care vor merge la cumpărături nu se vor trezi în faţa unor rafturi goale, mai scrie sursa citată.
În iarna anului 2012, hipermaketurile au rămas fără marfă din cauza zăpezilor şi a drumurilor închise. Au fost probleme în Oradea şi în Timişoara. La fel s-a întâmplat şi în Bucureşti, unde rafturile au stat mai mult goale după ce şoseua de centură a fost închisă timp de două zile, iar tirurile nu s-au clintit din loc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News