Iar se modifică structura anului şcolar
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
funeriu
funeriu

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a anunţat, joi, că ia în calcul schimbarea structurii anului şcolar începând cu 2011-2012, fiind astfel posibil ca semestrele să fie înlocuite cu trimestre, iar vacanţa de vară să fie mai scurtă.

"Voi emite, peste aproximativ două luni, un ordin de ministru privind structura anului şcolar 2011-2012. Multă lume spune că este necesară o regândire în acest sens, dar decizia finală o vom lua numai după ce vom organiza debateri serioase cu elevii, dar şi cu cadrele didactice. Sunt adeptul unor schimări radicale, dar nu făcute pe picior. Pentru a lua o decizie fermă, pe termen lung, vom analiza mai întâi ce este benefic şi ce nu", a mai spus Funeriu.

În acelaşi context, ministrul Educaţiei a precizat că, pentru ca examenul de bacalaureat de anul acesta să se defăşoare corect, va fi deschisă o "linie verde" unde toţi cei implicaţi în actul educaţional, respectiv profesori, elevi şi părinţi, să poată semnala telefonic eventualele acte de corupţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel