Data publicării:
Ianis Hagi, dorit de o echipă importantă din Italia
Fiul lui Gheorghe Hagi, Ianis Hagi, a atras atenția unor cluburi importante din Europa, care se luptă pentru a-i obține semnătura.
Ianis Hagi are doar 16 ani și este unul dintre cei mai talentați tineri fotbaliști din România. Chiar și marele Gheorghe Hagi a spus că Ianis, la această vârstă, este mai bun ca el, plus că trage foarte bine cu ambele picioare, ceea ce "Regele" nu făcea.
Corriere dello Sport anunță că fiul lui Gică Hagi este așteptat în cantonamentul de la Trigoria de Walter Sabatini, care tocmai a rezolvat mai multe transferuri pentru AS Roma.
"Din Europa de Est sosește un tânăr talent. Este vorba despre Ianis Hagi, născut în 1998, lovește mingea la fel de bine cu ambele picioare. Este fiul lui Gheorghe Hagi, supranumit "Maradona din Carpați", un mare jucător al sfârșitului de secol trecut, cu foarte bune rezultate în Italia. Joacă mijlocaș la Viitorul Constanța și a participat la Academia care poartă numele tatălui său, în rândul juniorilor clubului constănțean. La 15 ani a jucat în echipa mare, de seniori, într-un joc amical. În urmă cu o lună a debutat în prima ligă din campionatul românesc." scrie Corriere dello Sport, citează stiridiaspora.ro.
Ianis este dorit în România la Steaua. La AS Roma, mai este legitimat un român, Bogdan Lobonț.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News