Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) trebuie să verifice legalitatea facturilor din sănătate de aproximativ un miliard de lei, a declarat, joi, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţeanu, la un post privat de televiziune.
„Am dispus la ANAF să se verifice dacă facturile din Sănătate sunt corecte. Anul trecut am avut unele informaţii că s-a forţat. ANAF trebuie să verifice dacă aceste facturi sunt legale. Avem suspiciuni“, a arătat ministrul Finanţelor, care a precizat că s-a discutat şi cu ministrul Sănătăţii acest aspect. „Când a fost vorba despre a se da bani la Sănătate s-a pus şi problema potrivit căreia cheltuielile nu sunt în regulă“, a mai arătat Ialomiţianu.
Şeful Ministerului Finanţelor a menţionat că în aceste zile a avut loc o întâlnire între preşedintele ANAF şi preşedintele Casei de Sănătate pentru a demara acest control. 'Rezultatele controlului trebuie să vină până vom da banii respectivi (sumele aprobate prin rectificarea bugetară - n.r.) pentru a vedea dacă nu sunt şi facturi fictive. La Casa de Sănătate cum vine FMI sau UE cum se scot facturi din sertare', a mai spus ministrul finanţelor.
Acesta a subliniat că în sănătate trebuie implementate anumite măsuri, până în luna octombrie, pentru ca sistemul să poată beneficia de fondurile de 300 milioane lei stabilite la rectificarea bugetară. Printre măsuri se numără un sistem mai eficient de control al banului public, promovarea listei medicamentelor ieftine şi introducerea sistemului de coplată. Gheorghe Ialomiţeanu a precizat că Ministerul Finanţelor nu a putut acorda Ministerului Sănătăţii la rectificare cele 4 miliarde de lei solicitate de ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, deoarece nu existau aceşti bani.
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, şi-a anunţat joi demisia din funcţie, aceasta fiind înaintată primului-ministru. El s-a declarat nemulţumit de sumele alocate Sănătăţii prin rectificarea bugetară, precizând că nu a fost consultat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers