IAAF, îngrijorată de canicula pe care se va desfăşura proba de maraton la Mondialele de la Doha
Federaţia internaţională de atletism (IAAF) şi-a exprimat preocuparea în legătură cu condiţiile meteo în care se va desfăşura proba feminină de maraton la Mondialele de la Doha, în pofida faptului că se va alerga pe timpul nopţii, scrie Reuters.
IAAF a menţionat că pe parcursul traseului de 42,195 km. vor fi amplasate corturi de prim ajutor, unde personal specializat va fi pregătit să acorde asistenţă în caz de nevoie.
Conform organizatorilor, cursa va avea loc la scurt timp după miezul nopţii de vineri spre sâmbătă, însă chiar şi aşa sunt prognozate temperaturi între 30 şi 40 de grade cu umiditate 80 la sută.
Vrem să fie cât mai mulţi maratonişti care să încheie cursa în condiţii bune, dar personalul medical va fi oricum în alertă. Nu căldura este marea problemă ci umiditatea ridicată, cei care aleargă ştiu că asta e marea provocare. Vom avea măsuri speciale constând în personal medical şi mai multă apă pe traseu, a menţionat Sebastian Coe, preşedintele IAAF.
Majoritatea probelor vor avea loc în aer condiţionat pe stadionul Al Khalifa, cu excepţia probelor de maraton şi marş.
A 17-a ediţie a Campionatului Mondial de Atletism se va desfăşura între 27 septembrie şi 6 octombrie la Doha (Qatar).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News