Hurezeanu: România a fost o tribună pentru Lagarde
Comisarul european pentru justiţie, Viviane Reding, afirmă într-un interviu că Troika formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi FMI ar trebui desfiinţată prin eliminarea Fondului, deoarece acum Europa îşi poate rezolva singură problemele. Emil Hurezeanu a comentat această declarație la „Jurnalul extern” de la Digi24.
Acum Europa are experienţa şi instrumentele necesare pentru a derula analize adecvate şi pentru a interveni în chestiuni economice şi financiare, a declarat Viviane Reding, propunând ieşirea FMI din Troika, organismul care negociază şi supraveghează programele de ajutor financiar pentru ţările cu probleme - Grecia, Portugalia, Irlanda sau Cipru. Emil Hurezeanu a amintit că Viviane Reding este una dintre persoanele care vorbesc liber în diferite împrejurări și a amintit criticile dure ale acesteia față de guvernanții români din vara anului trecut.
Mesaje trimise de Lagarde de la BucureștiÎn momentul în care a vorbit despre plecare FMI din Troika, oficialul european se afla la o „întâlnire cetățenească, cu burghezi”, în Heidelberg, unul dintre orașele cel mai ferite de criză. Ceea ce a provocat această declarație, crede analistul, a fost discursul șefei FMI, Christine Lagarde, susținut la București, la începutul acestei săptămâni, discurs care nu a fost destinat românilor, ci miniștrilor de Finanțe din G20, la care urma să participe. Christine Lagarde a pledat pentru „mai multă unificare” în Uniunea Europeană.Ce o deranjează pe RedingȘefa FMI „spunea că Uniunea Europeană a făcut un prim pas spre unificare, e vorba de controlul bancar, e nevoie însă de o treaptă superioară, care ar fi, în traducere, autonomia băncilor, chiar dacă sunt bănci străine. Și aici valabilitatea era în situația țărilor din Europa Centrală și răsăriteană, majoritatea țări care au filiale ale unor bănci străine”, a explicat Emil Hurezeanu. „Asta a deranjat-o pe doamna Reding, pentru că doamna Reding reprezintă un establishment bancar indpendent cu tot felul de idei fixe, establismentul bancar luxemburghez”, a mai spus analistul.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News