Data actualizării:
Data publicării:

UPDATE: A decis să pledeze ''nevinovat'' / Hunter Biden, încercare în instanță pentru a-și recunoaște vinovăția. Judecătorii refuză acordul

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres
Fiul președintelui american Joe Biden, Hunter Biden, spune că intenționează să își recunoască vinovăția pentru contravenții fiscale, ca parte a unui acord cu procuratura.

UPDATE: Hunter Biden a decis să pledeze nevinovat în faţa acuzaţiilor de fraudă fiscală, după ce judecătoarea care se ocupă de cazul său a refuzat să accepte acordul negociat iniţial cu procurorii, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

La audierea de miercuri, fiul preşedintelui s-a declarat nevinovat de acuzaţiile de eludare a plăţii impozitelor pentru venituri de peste 1,5 milioane de dolari în 2017 şi 2018, deşi potrivit procurorilor acesta ar datora statului peste 100.000 de dolari.

Neînţelegerile au intervenit în legătură cu un caz separat în care Hunter Biden, care acum are 53 de ani, este acuzat de uz ilegal de armă de foc în timp ce era dependent de o substanţă "controlată", fiul preşedintelui susţinând iniţial că nu-şi va recunoaşte vinovăţia în privinţa acuzaţiilor de evaziune decât dacă se renunţă la acuzaţiile de uz de armă, pentru a-şi schimba ulterior poziţia.

În cele din urmă, părţile au convenit ca acordul să-i asigure lui Biden doar imunitate faţă de un set limitat de acuzaţii de încălcare a legislaţiei privind impozitele, drogurile şi armele de foc.

"Nu pot accepta acordul astăzi", a conchis judecătoarea Maryellen Noreika, cerând părţilor să îi aducă mai multe explicaţii, ceea ce înseamnă că avocaţii lui Hunter Biden şi procurorii ar putea încă să o convingă să aprobe acordul în forma negociată deja sau una modificată.

_____________________________________________________________

Trump, acuzații

În timp ce fiul său se confruntă cu probleme legale, președintele democrat Biden se află în campanie electorală pentru realegere. El ar putea din nou să se confrunte cu republicanul Donald Trump în scrutinul prezidențial de anul viitor, Trump fiind învins de Biden în alegerile din 2020.

În ciuda acuzațiilor repetate ale republicanilor, care susțin că Hunter Biden a folosit influența tatălui său în interese personale în afaceri cu Ucraina și China, o anchetă condusă de procurorul federal David Weiss din Delaware, numit de Trump, nu a găsit dovezi în acest sens. Cu toate acestea, ancheta a fost menținută și după ce Joe Biden a devenit președinte.

Știrile despre acordul din iunie cu procuratura au adus noi acuzații publice din partea lui Trump și aliaților săi, care afirmă că fiul președintelui beneficiază de un tratament preferențial. Trump a comparat acordul indulgent cu o "amendă de circulație". Procurorul general al SUA, Merrick Garland, a respins aceste afirmații și a subliniat că procurorul Weiss a avut libertate deplină în anchetă. Chiar și Weiss a confirmat că nu a primit nicio intervenție în activitatea sa.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel