Data publicării:

Hunor: Coaliţia va aştepta motivarea CCR, pentru o decizie privind alegerile

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Kelemen Hunor
Kelemen Hunor

Kelemen Hunor, a afirmat, luni, că nu s-a luat nicio decizie în şedinţa coaliţiei guvernamentale cu privire la organizarea alegerilor, precizând că o analiză va fi făcută după ce Curtea Constituţională va prezenta, cel mai probabil joi, motivarea deciziei privind legea comasării alegerilor locale cu cele parlamentare.

"Noi am analizat situaţia creată după decizia CCR şi, deocamdată, am luat o singură decizie în coaliţie: aşteptăm motivarea Curţii care, probabil, va apărea joi. Până când nu apare motivarea Curţii nu intrăm în alte detalii, fiindcă nu ştim cum arată motivarea, dacă în această motivare se vorbeşte despre prelungirea mandatelor, de suprapunerea alegerilor locale cu cele parlamentare sau de acea prevedere prin care noi spuneam că cei care candidează la Parlament nu au dreptul de a candida la primărie sau la consiliile judeţene şi invers. În acest moment, nu ştim exact dacă întreaga lege va fi declarată neconstituţională sau doar anumite aspecte. Aşteptăm decizia CCR pentru că s-ar putea să apară nuanţe foarte importante, de care va trebui să ţinem cont atunci când vom lua o decizie", a declarat pentru Agerpres  preşedintele UDMR.

El a spus că liderii coaliţiei nu au analizat în şedinţa de luni problema alegerilor anticipate sau a celor locale, pentru că, spune ministrul, "este imposibil să mergi cu analize mai departe până nu vezi decizia CCR".

"Vom aştepta până joi, până când vom vedea motivarea Curţii şi am putea intra atunci în alte detalii", a completat Kelemen.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel