Hunor: Autonomia nu va fi monedă de schimb la negocierile de după alegeri
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a susținut, luni, la RFI, că după alegerile parlamentare din 9 decembrie, în discuțiile cu partidele, problema autonomiei se va afla pe agenda Uniunii, dar nu va reprezenta o monedă de schimb, pentru că niciodată aceasta nu a făcut astfel de negocieri.
Kelemen Hunor nu dorește să facă niciun scenariu legat de alegerile parlamentare, însă acesta a declrat că, în negocierile cu partidele de după scrutinul legislativ, UDMR va ține cont de oferta politică și de interesele societății românești.
”În regiunea estică a Europei se vede că nu e bine să aibă cineva peste 50% sau să aibă cu mult peste 50%. Vedeţi ce se întâmplă în Ungaria, în alte ţări. Noi credem că este nevoie de un echilibru, dar nu facem în acest moment scenarii. Doar atât vreau să vă spun, că vom ţine cont de oferta politică şi vom ţine cont de interesele societăţii româneşti", a remarcat liderul UDMR.
Acesta a observat că "după 2007, aşteptările sunt din ce în ce mai mari, de când am intrat în Uniunea Europeană, dar parcă societatea românească e un pic obosită, parcă nu mai ţine cont de valorile democratice, parcă nu interesează aşa de tare ce se va întâmpla în Uniunea Europeană, cum vom depăşi această criză, ce se va întâmpla cu instituţiile fundamentale, care va fi relaţia instituţiilor pe termen lung. Deci vom ţine cont de toate aceste oferte politice, când ne vom aşeza la discuţii".
Întrebat dacă problema autonomiei va fi o temă de discuţie în perioada post-alegeri, Hunor a răspuns: "Absolut!", după care, atunci când i s-a cerut să precizeze dacă acest subiect va fi o monedă de schimb, liderul UDMR a precizat: "Nu, nu vorbesc eu de monede de schimb, pentru că niciodată nu am făcut astfel de negocieri, dar sigur că va fi pe agenda noastră autonomia culturală, care de cinci-şase ani de zile este în discuţie şi până la urmă trebuie să tranşăm şi acest lucru".
Ulterior, Kelemen Hunor a adăugat: "Eu aş vorbi mai mult de regionalizare, eu aş vorbi mai mult de regândirea regiunilor de dezvoltare, ţinând cont de tradiţiile istorice, ţinând cont de relaţiile culturale, economice şi sociale între diferite micro-regiuni şi acest lucru, în acest moment are o greutate deosebită, mai ales în ceea ce priveşte perioada 2014-2020".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News