Data actualizării:
Data publicării:

Hunedoara. Învățătoare, cercetată de Poliție după ce ar fi agresat un elev

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp

O învăţătoare de la o şcoală generală din oraşul Călan este cercetată de poliţie pentru purtare abuzivă. Profesoara este acuzată că ar fi agresat un elev de 10 ani, iar copilul s-a rănit la buză, lovindu-se cu capul de bancă. 

Incidentul a avut loc în timpul unei ore de curs, în sala de clasă, copilul fiind dus apoi de bunica sa la Unitatea de Primiri Urgenţe din Călan, pentru acordarea de îngrijiri medicale, întrucât prezenta leziuni la nivelul buzei inferioare. 

"În cauză, poliţiştii vor efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă, în vederea stabilirii împrejurărilor comiterii faptei", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, Bogdan Niţu. 

Cazul este în atenţia Inspectoratului Şcolar (IS) Hunedoara, care a declanşat propria anchetă administrativă la şcoala din oraşul Călan. 

"Vor fi verificate toate aspectele sesizate, vor fi cercetate faptele şi se vor lua măsuri în conformitate cu legislaţia în vigoare. Este extrem de important să gestionăm corect aceste cazuri de violenţă. Regretăm foarte mult, pentru că nu ar fi trebuit să aibă loc un asemenea eveniment, într-o unitate de învăţământ", a arătat inspectorul şcolar general, prof. Maria Ştefănie. 

O echipă formată din inspectori al IS Hunedoara se va deplasa luni, la şcoala din Călan, pentru a verifica, la faţa locului, problema semnalată, după care vor fi luate măsurile care impun, a mai spus inspectorul şcolar general. 

Ministerul Educaţiei a fost informat despre acest incident.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel