Hunedoara: Hidrocentrala Bretea, de pe râul Strei, inaugurată oficial; investiţia se ridică la 50 de milioane de euro
Hidrocentrala Bretea, situată pe cursul râului Strei din judeţul Hunedoara, cu o putere instalată de 12 MW, a fost inaugurată oficial joi, compania Hidroelectrica SA investind în acest proiect circa 50 de milioane de euro.
Lucrările de construcţie a hidrocentralei aiu început în anul 2008 şi s-au încheiat în 2017, recepţia finală fiind efectuată, joi, după o perioadă de doi ani de funcţionare în teste, fără probleme, scrie Agerpres.
"Mă bucur că Hidroelectrica adaugă megawaţi în sistem, într-o perioadă în care avem nevoie, din ce în ce mai mult, de aceşti megawaţi şi într-o perioadă în care se realizează o tranziţie destul de bruscă de la diverse tipuri de energie convenţională către energie verde, ceea ce ne ridică foarte multe probleme atât nouă, cât şi întreg sistemului energetic", a declarat directorul general al SC Hidroelectrica SA, Bogdan Badea.
Potrivit acestuia, hidrocentrala de la Bretea este prima din cadrul companiei la care se experimentează comanda de la distanţă, un prim test fiind efectuat, cu succes, în cursul zilei de joi.
"Ne dorim ca pe parcursul anilor care vor urma, pentru că nu este un proiect simplu - avem peste 200 de centrale în operare, uşor-uşor fiecare dintre aceste centrale să fie automatizate şi să permită operarea de la distanţă", a arătat Badea.
Centrala hidroelectrică de la Bretea este a treia dintr-un lanţ construit pe râul Strei, după cele de la Subcetate şi Plopi, ea uzinând exclusiv debitele de apă defluente de la centrala Plopi. Conform datelor oficiale, centrala este concepută ca unitate producătoare de energie de vârf şi semivârf şi numai în perioade de ape mari pentru producerea energiei de bază.
Volumele de lucrări executate la centrala Bretea includ 1 milion de metri cubi de terasamente şi 51.000 mc de betoane turnate. Echipamentul mecanic cântăreşte 497 de tone, iar cel electric 41 de tone.
Executantul lucrărilor este Hidroconstrucţia SA - Sucursala Râul Mare - Retezat, iar proiectantul general este SC ISPH SA. Proiectele de execuţie ale turbinei şi generatorului au fost întocmite de UCM Reşiţa, iar cele de execuţie ale echipamentelor hidromecanice au fost realizate de Hidrotim Timişoara.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News