În acest context, găsirea laptopului perfect este o operaţiune dificilă. Astfel, Huawei vine în întâmpinarea celor care caută un laptop "bun la toate", cu noul MateBook D14.
Vorbim, de fapt, despre un ultrabook, cu diagonală de 14 inch şi care cântăreşte doar 1,35 kg. Ca sistem de operare, foloseşte Windows 10, însă vine şi cu o carcasă metalică mată şi plăcută la atingere. Graţie acestei carcase, laptopul se menţine mereu rece, chiar şi după ore bune de ţinut în poală. Este silenţios atât la nivel de tastatură, cât şi ca ventilator, care aduce palete de generaţie nouă Shark Fin, care ajută la o disipare mai bună a căldurii. Măsoară 15.9 mm în grosime şi are muchii foarte înguste ale ecranului, de 4.8 mm. Este un dispozitiv bine construit, din materiale premium şi comod.
Specificaţii hardware
La interior se află un procesor AMD Ryzen 5 3500U, tactat la 2.1 GHz. E Un CPU de 12 nm quad core, alături de 8 GB RAM DDR4, 512 GB stocare SSD, PCIe, plus placă video AMD Radeon Vega 8 cu 1 GB memorie. Avem şi difuzoare stereo, care apropo sunt bine echilibrate. Avem şi bas rezonabil şi înaltele bune, plus volum ridicat la muzică şi conţinuturi video, scrie site-ul mobilissimo.ro.
Există şi un webcam HD de 1 megapixel cu captură 720p, ascuns sub o tastă din tastatură şi care se ridică atunci când o apăsaţi puţin în adâncime. O idee trademark Huawei, binevenită pentru a face loc unui ecran edge to edge. Bateria este o unitate de 55 Wh şi aş menţiona şi că procesorul de mai sus are TDP de 15W. Se pot atinge lejer 9-10 ore de utilizare în mod Office, cu scris în Word, YouTube, Facebook, mailuri. Acelaşi regim îl are un student, corporatist, jurnalist, plus/minus ceva seriale pe Netflix şi GeForce Now eventual.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”