Data publicării:

HSBC: Disputa din SUA privind limita de îndatorare a împiedicat o criză monetară majoră în zona euro

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
euro
euro

Zona euro a evitat o criză monetară majoră până în prezent din cauza disputelor politice din Statele Unite privind creşterea plafonului de îndatorare, a afirmat şeful diviziei de strategie pentru curs monetar a grupului britanic HSBC, David Bloom, citat de postul american de televiziune CNBC.

"Europenii ar trebui să fie recunoscători că există în Statele Unite disputa privind creşterea limitei de îndatorare, care a oprit o criză montară reală în Europa. Este o criză a îndatorării şi nu o criză monetară, iar pentru acest lucru trebuie să mulţumim datoriilor SUA", a spus Bloom.

Discuţiile dintre politicienii democraţi şi republicani din SUA referitoare la creşterea plafonului de îndatorare nu au ajuns încă la un rezultat, iar termenul de 2 august pentru găsirea unei soluţii se apropie.

În Europa, temerile că problemele din Grecia şi alte state mai mici de la periferia zonei euro ar putea afecta Italia, a treia mare economie a uniunii monetare, au generat consternare pe pieţele financiare săptămâna trecută.

"Vindem bucuroşi euro, dolari şi lire sterline, dar nu ştim ce să cumpărăm în loc. Când vinzi o monedă trebuie să cumperi alta, dar dacă nici pe aceasta nu o vrei?", a întrebat Bloom.

Dezbaterile sun atât în Europa, cât şi în SUA sunt în acest moment mai mult politice decât economice, a spus el.

Statele Unite se află în impas politic după ce partidele politice nu au reuşit să ajungă la un acord în privinţa majorării plafonului de îndatorare. SUA au atins, în luna mai, pragul maxim al îndatorării, de 14.300 de miliarde de dolari, iar Trezoreria a autorizat măsuri extraordinare, care permit guvernului să poată angaja împrumuturi până pe 2 august. După această dată, guvernul nu va mai avea dreptul să se împrumute şi nu îşi va putea onora obligaţiile, inclusiv serviciul datoriilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel