Data publicării:

Hotelierii, revoltați din cauza lucrărilor pe care CNADNR le-a anunțat pe Autostrada Soarelui

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Hotelierii de pe litoral sunt revoltați după ce CNADNR a anunțat că va da startul lucrărilor de infrastructură pe tronsonul București - Fundulea al Autostrăzii Soarelui. 

În această vară, tronsonul București-Fundulea - în prezent plin de gropi - va intra în lucrări de reparații. Potrivit Companiei Naționale de Drumuri și Autostrăzi, se va lucra alternativ, pe câte una din benzi. Nu este exclus însă ca autoritățile să închidă complet A2, în anumite intervale, caz în care traficul va fi deviat.

Hotelierii se revoltă

Asociația Patronală "Mamaia" cere CNADNR să revină asupra deciziei de începere a lucrărilor de infrastructură și avertizează că, în caz contrar, sezonul estival pe litoral românesc va fi compromis.

„Noi suntem extrem de revoltați. Am mai avut cazuri de genul acesta în anii trecuți. S-a închis porțiunea dintre Eforie Nord și Eforie Sud și tot am intervenit la autorități și s-a deschis cu chiu cu vai. Am avut cazul Podului Agigea. Deci nu se poate, în condițiile în care toată lumea, toată țara asta așteaptă sezonul estival să vină să se relaxeze, noi acum venim și îi încurcăm cu reparații”, a declarat Nicolae Bucovală, președintele Asociației Patronale "Mamaia", la Europa FM.

Vezi și: Ministrul Transporturilor, vești bune pentru șoferi - EXCLUSIV

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel