Data publicării:

Hostel cu probleme grave în Voluntari. Anunțul ISU: Amenzile totale sunt în cuantum de 684.500 lei

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto pexels ilustrativ
foto pexels ilustrativ

În cursul zilei de astăzi, 19.01.2024, inspectorii de prevenire din cadrul ISU B-IF au continuat activitățile de control la unitățile de turism din zona de competență, în vederea identificării deficiențelor care pot pune în pericol siguranța utilizatorilor. 

Cu acest prilej, la un operator economic din localitatea Voluntari, județul Ilfov, care funcționa fără autorizație de securitate la incendiu, au fost constatate deficiențe și încălcări grave ale cerinței de securitate la incendiu, motiv pentru care reprezentanții ISU B-IF au dispus măsura complementară de oprire a funcționării până la remedierea neregulilor și obținerea autorizației de securitate la incendiu, în conformitate cu prevederile HG 915/2015.

În mod concret, unitatea de cazare în regim de hostel nu deține autorizație de securitate la incendiu, nu este echipată cu instalații de stingere a incendiilor ori de detectare, semnalizare și avertizare a incendiului în concordanță cu valoarea de referință, respectiv nu este echipată cu instalaţii/sisteme de desfumare ori instalaţii de iluminat de securitate pentru evacuare, în concordanţă cu valoarea de referinţă.


În aceste conditii, administratorul a fost sancționat cu amendă contravențională, în cuantum de 100.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.

Pentru creșterea gradului de siguranță în rândul cetățenilor, în perioada 1-18.01.2024, inspectorii de prevenire din cadrul ISU B-IF au efectuat 36 de acțiuni de control pe linia apărării împotriva incendiilor la unitățile de turism.


Pe timpul controalelor au fost aplicate 203 sancțiuni contravenționale, dintre care 64 de amenzi, în cuantum total de 684.500 lei. De asemenea, pentru o unitate cu destinația de turism din localitatea Bragadiru, județul Ilfov, a fost aplicată sancțiunea complementară a opririi funcționării pentru încălcarea gravă a cerințelor de securitate la incendiu.

Pe timpul activității de control, inspectorii de prevenire au desfășurat și acțiuni de informare preventivă privind riscurile iminente, în cazul nerespectării măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, principalele măsuri care trebuie luate pentru evitarea posibilelor situații de urgență generate de incendii, dar și modul de comportare ce trebuie adoptat, în astfel de cazuri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel