Hossu: În urma creșterii cu 12%, angajatorii au declarat că vor fi obligați să restructureze, să dea afară. E fals!

„Și acum, în urma creșterii cu 12%, angajatorii au declarat că vor fi obligați să restructureze, să dea afară. E fals! Cea mai mare creștere a salariului minim a fost de 40%, prin 2004. Problema de fond este faptul că nu putem avea creșterile economice, pe care le lăudăm, între 2,5% până la 4%-5%, în momentul în care aproape jumătate din masa noastră de lucrători este tratată ca fiind necalificată. Salariul minim este salariul pe care îl dai unui necalificat, deci unuia de pe stradă căruia îi dau o sapă în mână și îi fac un instructaj, apoi îl pun să sape un șanț. Asta înseamnă un salariu minim pe economie!

În momentul în care are calificări, dacă nu îi dau un plus, înseamnă că în momentul respectiv îl demotivezi la muncă sub toate aspectele, de unde și plecarea masivă în exterior. Și așa ajungem la motivare prin plata la gri sau la negru. Plata la negru a mai scăzut, fiindcă sancțiunile totuși au fost destul de bune, dar griul nu se sancționează suficient. Am ajuns astăzi într-o fază acută în ceea ce privește acest lucru.

Ce înseamnă salariu la gri? Ai salariul minim pe economie și patronul îți zice - uite, îți mai dau niște bani în mână, care sunt nefiscalizați și care te culpabilizează pe tine ca lucrător. În momentul în care ai un venit suplimentar, conform legislației în vigoare, ar trebui să te duci la ANAF și să explici - „patronul mi-a mai dat 10.000 de lei, vreau să îmi iei jumătate din ei”. Este aberant! Este și imoral, iar asta face ca patronul, din ce în ce mai mult, să prefere luarea dividentelor. El în raport cu statul este corect, plătește toate obligațiile fiscale, iar din banii lui neți îi dă lucrătorului o anumită sumă de bani, (ceea ce face ca) propriu-zis, culpa să fie la lucrător, pentru că ar fi trebui să meargă la ANAF. Însă moral este la angajator”, a declarat Bogdan Hossu.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

România - țara unde „flexibilitatea” la locul de muncă se traduce prin ore suplimentare neplătite

România nu se poate lăuda că este țara ideală pentru angajați. Problemele pe care aceștia le confruntă sunt variate, de la salarii mici, insuficiente pentru a acoperi cheltuielile lunare, la ore suplimentare neplătite și medii de lucru toxice. În tot acest timp, angajatorii ridică din umeri.

Un exemplu relevant este scandalul de anul trecut de la IKEA Timișoara, unde compania oferea salarii de numai 2000 de lei net, în ciuda faptului că firma a înregistrat un profit de 700 de milioane de euro în anul precedent. În acest caz, reacția opiniei publice a fost negativă, criticând vehement anunțul de angajare. Această schimbare de atitudine reprezintă un progres față de mentalitatea din anii ‘90–2000, când angajații erau sfătuiți să fie recunoscători că au un loc de muncă. Însă tot suntem departe de mentalitatea franceză, de exemplu, unde un astfel de salariu probabil ar fi declanșat proteste naționale în stradă.

Pentru cei care se află într-o poziție mai privilegiată și își permit să refuze anumite oferte de muncă, procesul de căutare și selecție a unui job poate părea mai simplu. Totuși, realitatea este adesea diferită. Multe interviuri de angajare sunt presărate cu promisiuni de creșteri salariale periodice, medii de lucru dinamice, programe flexibile și oportunități de dezvoltare. Cu toate acestea, odată ajunși în companie, mulți angajați descoperă că realitatea nu corespunde cu ceea ce li s-a spus la interviu – flexibilitatea înseamnă, de fapt, ore suplimentare, iar creșterile salariale, măcar raportate la inflație, sunt un moft.

Inspectorii ANAF, intimidați și hărțuiți de multinaționale

Pe lângă problemele angajaților obișnuiți, inspectorii fiscali din România se confruntă cu provocări majore în fața multinaționalelor. Cei 3.700 de mari contribuabili din țară, în mare parte companii multinaționale, sunt controlați de numai 230 de inspectori fiscali. Salarizarea acestora este modestă, în ciuda riscurilor și complexității muncii pe care o desfășoară. Sindicaliștii din sistem subliniază că inspectorii fiscali sunt adesea intimidați de avocații și consultanții fiscali ai companiilor străine, unii dintre aceștia fiind foști politicieni sau persoane publice.

Marile firme de consultanță practică optimizarea fiscală, care este la limita evaziunii fiscale. Iar inspectorii ANAF pot fi și ușor de păcălit, pentru că spre deosebore de consiltanții multinaționalelor nici măcar nu sunt trimiși la cursuri de perfecționare. Multinaționalele îi hărțuiesc adesea prin instanță pe inspectorii fiscali, acuzându-i de abuz în serviciu și alte fapte. ANAF nu oferă sprijin juridic inspectorilor săi, iar cei hărțuiți trebuie să se bazeze pe ajutorul sindicatelor. Scopul acestor procese este de intimidare și tragere de timp, iar inspectorii incomozi sunt adesea scoși din echipele de control.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News