Hospice Casa Speranţei a împlinit 25 de ani de minuni
Fundaţia Hospice Casa Speranţei a sărbătorit, joi seară, 25 de ani de la înfiinţare, în cadrul evenimentului aniversar 'Jubileul de argint - 'Thank you''. Mihaela Nemţanu, director executiv al fundaţiei, a spus că Hospice Casa Speranţei, în cei 25 de ani de activitate, a îngrijit mii de pacienţi, de toate vârstele, care au suferit de boli incurabile.
'Este o seară specială în care aniversăm 25 de ani. Aniversăm, aş spune, primii 25 de ani. Sunt 25 de ani de poveşti de viaţă, 25 de ani în care oameni dedicaţi - avem alături de noi colegi care sunt alături de iniţiatorul proiectului de acum 25 de ani -, oameni care prin dedicarea şi pasiunea lor au demonstrat că se poate. Chiar şi în acel moment în care cineva aude 'nu se mai poate face nimic', iată că se pot face foarte-foarte multe lucruri. E un drum greu pe care Hospice l-a parcurs, un drum care a atins vieţile a mii de pacienţi şi ale familiilor lor. În schimb, mai e un drum foarte lung de parcurs. E un drum care sperăm noi că ne va duce să vedem şi în România, cu ochii noştri, viziunea Hospice-ului care este aceea ca orice pacient care are o boală incurabilă să poată primi suportul necesar, îngrijirea paliativă adecvată la momentul potrivit, astfel încât să se bucure de fiecare clipă de viaţă alături de cei dragi cu speranţă şi demnitate', a declarat Mihaela Nemţanu.
Potrivit acesteia, Hospice Casa Speranţei este prima organizaţie neguvernamentală care a introdus în România, în urmă cu 25 de ani, conceptul de îngrijire paliativă.
[citeste si]
'25 de ani de Hospice înseamnă foarte multe şi înseamnă, mai ales, poveşti de viaţă, pentru că la modul foarte propriu Hospice, în aceşti 25 de ani, a reuşit să susţină, să ajute, peste 22.000 de pacienţi, acel gen de pacienţi care aud de regulă formularea 'ne pare rău, nu mai putem face nimic pentru voi'. În momentul acela, Hospice crede că mai sunt foarte multe lucruri care se pot face şi, practic, Hospice e cel care a introdus pentru prima oară în România conceptul de îngrijire paliativă, a afirmat aceasta. Mihaela Nemţanu a povestit că ideea aceasta a pornit în Braşov, cu un doctor şi o asistentă care mergeau efectiv din casă în casă pe la bolnavi. 'Suportul a început cu o echipă formată dintr-un doctor şi o asistentă, iar acum vorbim de o echipă formată din 250 de oameni, marea majoritate personal medical', a precizat Nemţanu. Britanicul Graham Perolls a dorit să mulţumească celor care l-au ajutat să demareze proiectul.
'Ultimii 25 de ani au reprezentat o călătorie nemaipomenită. Aş vrea să mulţumesc tuturor copiilor care m-au însoţit în această călătorie. De asemenea, vreau să mulţumesc şi tuturor acelora care au făcut posibilă această a 25 aniversare (...), oameni care şi-au sacrificat propriile vieţi, care au renunţat la salarii mari, pentru a face o schimbare în istoria României, pentru a face ca serviciile de îngrijire paliativă să fie posibile la un nivel înalt', a spus Graham Perolls. La evenimentul aniversar a fost lansată şi o nouă campanie de strângere de fonduri, Academia de Optimism, pentru înfiinţarea unui centru socio-medical unic în Europa, la Adunaţii Copăceni, 'prima unitate din România care va fi dedicată exclusiv copiilor care suferă de o boală care le ameninţă şi le limitează viaţa', scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News