Hosni Mubarak, pus în libertate de instanță
Lider al Egiptului timp de 30 de ani, Hosni Mubarak, debarcat în urma protestelor din februarie 2011, a fost eliberat din închisoare de o instanță egipteană, relatează Reuters.
Mubarak, în vârstă de 85 de ani, primise închisoare pe viață în iunie 2012, pentru complicitate la uciderea protestatarilor de la Cairo. O curte a decis însă, la începutul acestui an, să-i accepte solicitarea la recurs și să programeze rejudecarea dosarului.
Avocatul său declarase cu o zi în urmă că președintele căzut în dizgrație va fi eliberat într-un viitor foarte apropiat.
Hosni Mubarak, al patrulea președinte al Egiptului, a ocupat scaunul prezidențial după asasinarea lui Anwar Asad, în 1981. Asad a fost ucis de extremiștii islamiști în timpul unei parade militare desfășurate la Cairo. Mubarak a reușit să supraviețuiască atacului, deși ocupa scaunul de lângă predecesorul său.
În următorii 30 de ani, perioadă ”neagră” a Egiptului - așa cum o descria unul dintre judecătorii care l-au întemnițat pe Mubarak - fostul comandant a scăpat de 6 tentative de omor.
Convulsiile sociale s-au transformat în proteste de amploare în februarie 2011. În timpul acestora, Mubarak a ținut trei discursuri, care aveau un singur lucru în comun: Hosni Mubarak a întârziat la fiecare dintre ele. În primă fază, președintele a ieșit public pentru a anunța că nu o să mai participe la următoarele alegeri. Manifestanții nu s-au oprit, și, după 10 zile, Mubarak a renunțat la pârghiile puterii.
Pe 24 mai 2011, oficiali ai Justiției egiptene au anunțat că președintele și cei doi fii ai săi, Alaa și Gamal, vor fi judecați pentru uciderea protestatarilor anti-guvernamentali.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News