Data actualizării:
Data publicării:

Horoscopul toamnei 2024. Previziuni pentru Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești

Autor: Daniela Simulescu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Sursă foto: Freepik
Sursă foto: Freepik

Daniela Simulescu, astrolog DCNews și redactor-șef Astrosens.ro, ne oferă, în premieră, primele previziuni astrologice pentru toamna acestui an. 

Iată că se apropie toamna! Cred că mulți o vor aștepta ca pe pâinea caldă! De ce? Pentru că retrogradarea lui Mercur din august va strica multe planuri, va aduce încurcături fără număr și ne va afecta serios activitatea. Fie că vom fi la serviciu, fie că vom fi în concediu. 

Dar, pe 29 august, Mercur își va relua mersul direct. Efectele retrogradării vor continua până pe 26 septembrie, dar nu vor mai fi la fel de puternice. 

În cele trei luni de toamnă ne vom pregăti trei eclipse pe axa Berbec (Nodul Nord)-Balanță (Nodul Sud): două de Lună (18 septembrie și 17 octombrie) și una de Soare (2 octombrie). Cea de pe 2 octombrie o va avea implicată și pe Lilith, ceea ce înseamnă că ne vom distra serios! Pentru că lumea ne va oferi momente șocante. 

Saturn rămâne retrograd, până în noiembrie, în Pești. Acest tranzit se va comporta precum o trezire la realitate mai dură. Mulți dintre nativi vor descoperi că s-au autoamăgit și că, spre binele lor, ar fi recomandabil să nu mai viseze cu ochii deschiși. Aviz amatorilor! Adică acelora care au marcaj de Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești în astrogramele natale. Saturn vrea simplitate, minimalism și lupte alese în mod inteligent. 

Îți recomandăm și Horoscopul toamnei 2024 pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

Jupiter din Gemeni, direct și retrograd, ne înlesnește accesul la mai multe posibilități. Este timpul să învățăm să facem diferența între percepția și perspectivă. Și să reușim să vedem o situație din 360 de grade. 

Pe 4 noiembrie, Marte va intra în Leu, semn din care va și retrograda începând cu 7 decembrie. Competiția va fi acerbă. În orice domeniu marcant. Se vor duce lupte pentru putere, atât de către noi, cât și de liderii acestei planete. 

Concluzia este că toamna din 2024 va fi precum un film dramatic.

Iată previziunile pentru ultimele șase semne din zodiac!

Balanță/Ascendent în Balanță

Toate cele trei eclipse din această toamnă(18 septembrie/ 2 și 17 octombrie) te vizează în mod direct. Am putea spune că Jupiter îți trimite un aspect pozitiv, dar tot nu vei scăpa de o serie de provocări. Sau, altfel spus, dezechilibrul te va urmări. În primă fază, pe plan personal. Deciziile radicale se impun. După care, pe plan profesional, trebuie să îți dai seama care (îți) sunt limitele. Și să nu uităm de tranzitul lui Lilith în semnul tău care îți oferă un grad crescut de rebeliune. 

Scorpion/Ascendent în Scorpion

În primul rând, trebuie să ai mai mare grijă la sănătate. Nu te baza pe: nu are cum să mi se întâmple tocmai mie, sunt prea tânăr, nu am niciun simptom. Cel mai bine ar fi să te ocupi de prevenție. După care, trebuie să îți dai seama, în carieră, cât de mult este cazul să te implici în unele proiecte. Îți recomandăm să îți alegi luptele într-un mod mai inteligent. Toamna vine cu oportunități pentru cei care vor să călătorească sau să studieze.

Citește continuarea pe Astrosens.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel