Horoscopul săptămânii 8 - 14 iulie 2024 - Taur și Gemeni /video
Daniela Simulescu - previziuni pentru săptămâna care tocmai a început, la DCNews.ro, DC NewsTV și Astrosens.
Taur - guvernatorul acestei zodii, Venus, își schimbă semnul în această săptămână. Vor apărea, așadar, schimbări și în comportamentul acestor zodii sau ascendenți în taur.
"Venus se duce în casa a patra și dintr-odată aveți chef să stați mai mult pe acasă, cu familia, să faceți planuri sau curățenie. Dacă veți călători sau mergeți în concediu, nu prea veți avea voința de a ieși din locul în care sunteți cazați sau vă veți găsi un loc în care să stați de dimineață până seara.
Partea cea mai importantă este că Marte se apropie conjuncția cu Uranus exact în Taur, ceea ce înseamnă că dacă mâine vă faceți planuri, duminică nu vor mai exista aceste planuri. Uranus nu prea este pe placul taurilor, cu siguranță mulți nativi ai acestei zodii au trecut prin schimbări neașteptate iar acum, odată cu această conjuncție, acestea vor continua până când cele două planete vor ieși din semnul vostru - adică încă vreo 2 ani.
La finalul săptămânii viitoare, dacă se ivesc ocazii, vă recomand să nu le refuzați. Dacă vi se propune o excursie, dacă vi se propune o achiziție sau o activitate, lăsați-vă surprinși. Aveți nevoie de un pic de surpriză în viața voastră, de puțină adrenalină. Singurul lucru la care taurii trebuie să fie atenți - scandalurile. Stați cât mai departe de scandaluri pentru că, vă reamintesc, Marte este guvernator de Casa a 7-a, iar întâlnirea sa cu Uranus în casa voastră, Casa 1, nu prea vă ajută în relațiile de orice fel." sunt sfaturile Danielei Simulescu pentru nativii zodiei Taur.
"Gemeni - Mercur face sextilul cu Jupiter, aproape că nici nu mai contează restul aspectelor. Deși Marte, întâlnindu-se cu Uranus în casa a 12-a, s-ar putea să vă corecteze din nou cu anumite lucruri din trecut care atunci nu v-au convenit dar nici acum nu vă fac bine. Totuși, mare grijă la sănătate, în mod special nativii care se știu cu probleme de sănătate. Totuși, Jupiter este în semnul vostru, asta înseamnă ceva bun.
Mercur este un semn care vă este prietenos, face sextilul cu Jupiter, așadar urmează o săptămână destul de bună pentru Gemeni. Venus, de asemenea, intră și ea în Casa a 3-a, deci este bine. Vă recomand pentru zilele viitoare să vă victimizați cât mai puțin și, dacă se poate, să vă scrieți notițe cu lucrurile pro și contra, astfel încât să realizați că nu aveți motive de victimizare. Recomand să priviți doar jumătatea plină.
De asemenea, este foarte important să comunicați. Spuneți ce aveți pe suflet, nu mai țineți în voi. Sunt convinsă că veți găsi cea mai bună cale prin care s-o faceți, iar dacă vă plimbați, acest lucru vă va ajuta. Nu aveți nevoie absolut deloc de victimizare, singurul lucru care vă poate supăra este plictiseala, blazarea, rutina. În această săptămână vă face bine relaționarea cu alți oameni, să acumulați câte ceva de la fiecare." spune Daniela Simulescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News