Horoscopul chinezesc: 2017 – anul Cocoşului de Foc. Ce zodii au noroc la bani
Anul Cocoșului de Foc începe la 28 ianuarie 2017 și se sfârșește la 15 februarie 2018. Fiind un semn al răsăritului, trezirii la viaţă şi triumfului, acesta promite să fie un an al marilor reuşite, dar de-a lungul căruia succesele sunt condiţionate de străduinţe, perseverenţă şi răbdare.
Cocoşul are drept culori norocoase auriul, galbenul şi maroul, drept numere norocoase 5, 7 şi 81, şi ca flori norocoase gladiola şi creasta cocoşului.
În 2017, Cocoşul ne îndrumă să ne focalizăm pe punctualitate, sincronizare a acţiunilor noastre majore şi consecvenţă, să ne smulgem din inerţie, să ne trezim dintr-o relativă letargie, din somnul obişnuinţelor şi tabieturilor noastre, şi să nu mai amânăm de azi pe mâine demersurile noastre decisive, să prindem din zbor orice oportunitate fugară ivită în faţa ochilor şi să fim vigilenţi, atenţi la tot ceea ce se petrece în jurul nostru.
iată ce rezervă Anul Cocoşului de Foc în funcţie de semnul din zodiacul chinezesc:
Şobolanul (anul naşterii: 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008) are parte de împliniri în viaţa de familie, o activitatea socială intensă şi fertilă, şi poate fi nevoit să facă mai multe eforturi în carieră pentru a se smulge dintr-o rutină tinzând să-i aţipească creativitatea şi spiritul de iniţiativă. Se impune să-şi aloce un sporit răgaz odihnei şi relaxării.
Bivolul (anul naşterii: 1937, 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009) poate avea câteva oportunităţi neaşteptate în afaceri, trebuie să-şi ţină în frâu emotivitatea pentru a evita să fie rănit în relaţiile cu oamenii şi să îşi stăpânească încăpăţânarea, astfel încât să nu atragă dificultăţi în existenţa sa.
Tigrul (anul naşterii: 1937, 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009) pare să aibă noroc în demersurile ţinând de studii, să fie nevoit să facă faţă unei competiţii dure în carieră şi i se impune să fie mai grijuliu faţă de starea sa de sănătate.
Iepurele (anul naşterii: 1939, 1951, 1963, 1975, 1987, 1998, 2011) nu se împacă foarte bine cu Cocoşul, aşa că poate să fie antrenat în situaţii dificile, fiind nevoie să dea dovadă mereu de o cât mai mare diplomaţie în interacţiunea socială.
Fiindcă Dragonul (anul naşterii: 1940, 1952, 1964, 1976, 1988, 1999, 2012) este compatibil cu Cocoşul, treburile îi merg ca unse în profesie sau învăţătură, însă nu trebuie să-şi forţeze norocul şi să rişte prea mult în plan financiar şi profesional.
Şarpele (anul naşterii: 1941, 1953, 1965, 1977, 1989, 2000, 2013) intră cu uşurinţă pe sub pielea Cocoşului, fiind aşadar probabil să-şi înfrângă competitorii din sfera financiară şi profesională, să acumuleze multă avere şi să aibă prilejul de a călători mai des.
Citește mai multe pe diane.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News