Horoscop, vineri, 5 iulie 2024
Horoscop zilnic. Marte face un sextil cu Saturn.
Marte din Taur face un sextil cu Saturn din Pești. Chiar și vitezomanii zodiacului vor simți nevoia să încetinească, și la propriu și la figurat. Răbdarea devine o armă/un instrument uimitor. Dacă începem un proiect nou, să îl punem pe hârtie pas cu pas. Mâine vom avea Luna Nouă în Rac.
Berbec
Astăzi nu te vei mai supăra că nu se întâmplă totul pe repede înainte. Ai timp să te relaxezi, dar și să te gândești la unele obiective.
Taur
Sextilul dintre Marte și Saturn te ajută să ai o viziune pragmatică asupra întregii vieți. Și îți vei da seama ce contează cu adevărat.
Gemeni
Dacă nu îți iese ceva din prima, nu este cazul să mai încerci imediat. Ci să mai aștepți până când vei fi echilibrat.
Rac
Prietenii nu sunt așa dornici de fapte cum promiteau. Dacă aveai planuri cu ei, trebuie să te aștepți la unele amânări.
Leu
Ai face bine să nu te bazezi pe ce este la suprafață. Mai ales la serviciu. Astrele îți recomandă să analizezi acțiunile șefilor și ale colegilor.
Fecioară
Este o zi bună pentru a munci cot la cot cu partenerul pentru îndeplinirea unor obiective. Discuțiile cu oamenii mai experimentați te vor ajuta.
Balanță
Nu te ajută vorbele, trebuie să le demonstrezi prin fapte celorlalți de ce anume ești în stare. Vei fi mai cumpătat din punct de vedere financiar.
Scorpion
Dacă au fost probleme de ordin relațional, astăzi ai parte de un aspect care să te ajute să ajungi la un numitor comun cu partener.
Săgetător
Astrele te invită să fii mai atent la treburile care trebuie făcute în gospodărie. Dacă le vei amâna din nou, familia se va supăra.
Capricorn
Vei avea o atitudine pragmatică atunci când este vorba de chestiunile amoroase. Relația cu copiii se poate îmbunătăți.
Vărsător
Astrele îți recomandă să eviți orice exces de zel. Este important să petreci timp de calitate acasă, în sânul familiei.
Pești
Este o zi bună pentru a lua decizii sau pentru a-ți da seama că este nevoie de o nouă atitudine față de anumite persoane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News