Horoscop, vineri, 26 octombrie, 2018
Horoscop. Azi, Scorpionii nu prea au chef de nimic, îi copleșesc o stare de comoditate pentru ca nu sunt motivați de nimic care sa îi tragă la treaba. Peștii parca au mai trecut printr-un astfel de moment, care se repeta obsedant la intervale de timp, aproape ciclic.
Horoscop, 26 octombrie 2018, BALANȚĂ
A fi darnic nu înseamnă a oferi lucruri concrete sau materiale, ci ajunge chiar şi un gând bun transmis cuiva, la nevoie. Acolo, în mintea ta există o idee salvatoare, un sfat sau o soluţie genială care poate scoate pe cineva drag din impas, deci pune-ţi mintea la contribuţie şi găseşte cuvintele cele mai potrivite pentru situaţia de faţă.
Când vei vedea cum i se luminează faţa şi zâmbetul îi revine pe chip, îţi vei da seama cât de preţios a fost darul tău pentru el, semn că ai jucat un rol major în depăşirea unui mare hop. Direct implicat, lui nu-i venea asemenea idee, deci tu eşti azi sursa unei soluţii inteligente. Spune-i ce gândeşti!
Horoscop, 26 octombrie 2018, SCORPION
Azi nu prea ai chef de nimic, te copleseste o stare de comoditate pentru ca nu esti motivat de nimic care sa te traga la treaba. Daca ai putea, ti-ai lua o zi de vacanta in care sa dormi mai mult si sa nu faci nimic complicat.
Tu ai rareori astfel de momente cand lenea pune stapanire pe tine, dar probabil ai ajuns intr-un impas si nimic nu te ajuta sa depasesti piedica, de aceea te cam lasi doborat de hop.
Poate o zi de pauza nu strica pentru a te detasa, a te relaxa un pic, pentru ca, iesit cumva din miezul evenimentelor, s-ar putea sa vezi mai usor solutia. Acum n-o vezi, fiind extenuat fizic si mental.
Horoscop, 26 octombrie 2018, SĂGETĂTOR
Îţi doreşti enorm o schimbare în viaţa ta. Perfect: primul pas pentru a o obţine, e s-o ceri: de sus, de la astre, de la Dumnezeu, sau din interiorul tău, nu contează neapărat direcţia!
Nimeni nu va suna la uşa ta să te întrebe dacă nu cumva doreşti cutare lucru, ci tot ce obţii în viaţă vine doar chemat, doar invitat, doar atras cu gândul. Deţii toate resursele necesare pentru a primi tot ce ai nevoie, iar acesta e momentul cel mai bun din an pentru a începe să-ţi faci ordine prin gânduri şi dorinţe.
Aşează-le pe toate pe o listă şi emite-le în eter: cineva acolo sus le aude! Îndrăzneşte deci să chemi spre tine ceea ce visezi!
Horoscop, 26 octombrie 2018, CAPRICORN
Te zbaţi pentru o cauză în care nu cred şi ceilalţi, ca atare tot efortul tău de a-i convinge pare în zadar. Alege-ţi cu mai multă grijă tovarăşii cu care să faci echipă, pentru că azi nu ai parte de camarazi pe aceeaşi lungime de undă sau cu interese similare.
Tu crezi în una, ei în cu totul altceva şi, mai devreme sau mai târziu, îţi vei da seama că ai înotat împotriva curentului.
Vrei să fii un premergător, un avangardist cu opinii diametral opuse majorităţii, iar azi vei da piept cu o mulţime de afronturi şi refuzuri de la cei care nu sunt de acord cu viziunea ta îndrăzneaţă.
Horoscop, 26 octombrie 2018, VĂRSĂTOR
Judecata nu poate fi dreapta pentru toate partile, dar singura cale de a restabili echilibrul intr-o situatie tensionata pare a fi compromisul. Fie ca-ti convine sau nu, ar fi bine sa-l accepti, pentru ca e singura cale prin care nici una nici cealalta din tabere sa nu se simta defavorizata, dar nici castigatoare pe deplin.
Parca ati imparti victoria, pentru ca si unii si altii sunteti nevoiti sa treceti de la voi. Nu e loc de orgolii, ci de un dram de resemnare rationala, acceptand faptul ca adevarul e undeva la mijloc si trebuie sa lase si unii si ceilalti securea razboiului.
Vei vedea ca e in beneficiul tuturor acest sacrificiu, deci nu are rost sa te consideri discriminat.
Horoscop, 26 octombrie 2018, PEȘTI
Parca ai mai trecut printr-un astfel de moment, care se repeta obsedant la intervale de timp, aproape ciclic. Tocmai pentru ca nu e prima oara cand simti emotia de acum, vei sti sa-i faci fata cu brio, chiar daca nu pare a fi cea mai placuta senzatie.
Esti epuizat, dar tu stii ca dupa o astfel de cadere, vine imediat si partea buna. Tu evoluezi pe o sinusoida, ba sus, ba jos, dar intotdeauna dupa un coboras esti convins ca vine iar urcusul.
Il astepti cu incredere, dar profiti momentan de ritmul mai lent in care se desfasoara evenimentele. Chiar daca nu apare inca soarele la orizont, te consolezi cu o oarecare stare de liniste.
Citeste mai multe pe teotrandafir.com
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News