Horoscop, vineri, 19 aprilie 2019
Horoscop. Berbecii au ajuns la concluzia că au o viață sedentară, iar asta îi va aduce în fața unei decizii pe care au tot amânat-o de la început, pe când Fecioarele și-au promis acum ceva vreme că dorința lor cea veche se va împlini.
Berbec
Ai ajuns la concluzia că ai o viață sedentară, iar asta te va aduce în fața unei decizii pe care ai tot amânat-o de la început. Vei găsi timp în programul tău pentru mersul la sală. Sau, poate, la box. Felicitări pentru decizie și curaj! Să te țină obiceiul acesta sănătos și să-ți redea încrederea în sine, să-ți reamintească, de fiecare dată, că trebuie să ai grijă de tine și că mișcarea înseamnă sănătate curată! Azi te vei ocupa doar de tine și de starea ta de spirit, iar după această zi agenda ta va avea o nouă rubrică: „Slăbește!". Vei fi încurajat și de cei din jur să te ții de treabă.
Taur
Azi vrei ceva cu totul ieșit din comun. Un salt cu parașuta te-ar încânta suficient de tare încât să și pui această idee în aplicare. Toți ai tăi consideră că e cea mai nebunească idee, dar ți-a intrat în cap și vrei să fii la înălțime, să simți viața și altfel... de sus. Adrenalina și emoțiile te vor face să te simți puțin ciudat, dar toată pregătirea pentru „saltul în gol" te mai încurajează. Poți duce la capăt această provocare pe care ți-ai dăruit-o singur. Știi sigur că va fi bine și că nu ai fi vrut să se termine atât de repede toată această frumusețe de moment.
Vezi si: Horoscop 15-21 aprilie. Zodia care ar putea să primească bani. Astrolog DC News: Luna activează zona financiară
Gemeni
Tu ești atât de fricos, încât orice e nou te face să tremuri, dar astăzi e vorba doar de tine, de ceea ce te face să te simți bine, fără nicio grijă potrivit horoscop 19 Aprilie 2019. Alegi fără să stai pe gânduri relaxarea în natură, alături de o carte bună și o bunătate de prăjitură. E modul perfect prin care poți să pui gândurile pe pauză și să te bucuri de prezent. Vei devora povestea fără să răsufli, dar spre seară, alții îți fac un plan: ieșire la un restaurant și apoi la un film bun. Va fi o zi minunată, iar energia te va ține trează până în zori.
Rac
Ce nu ai experimentat până acum? E timpul să te gândești să mai tai ceva de pe lista ta cu „Lucruri de făcut pentru o viață fericită". Orice ai alege te va distra la maximum. Ești genul care încearcă până reușește, până o face foarte bine, iar emoțiile vor dispărea cu totul. O parte dintre prieteni sunt lângă tine... de pe margine, dar mai sunt curajoși care vor să trăiască intens fiecare zi din viața lor.
Leu
Ești făcut pentru aventură și distracție care să te scoată din zona de confort, așa că așa vrei, asta vei găsi. Curajul tău, dar și sentimentul că ai depăși încă o barieră a mentalului, că ai mai trecut peste un „nu pot" te vor împlini și îți vor da o stare foarte bună pentru noi și noi provocări.
Nativii zodiei Leu în această zi își vor căuta liniștea, pacea interioară; acești nativi caută să îndrepte ceea ce au greșit cu ceva timp în urmă, iar această zi este perfectă pentru astfel de acțiuni.
Fecioară
Ți-ai promis acum ceva vreme că dorința ta cea veche se va împlini. Acum este momentul oportun pentru ca tot ce-ți dorești să devină realitate, în sfârșit. Ai tot lăsat în urmă ceea ce te face fericită, din varii motive: lipsă de timp, lipsă de bani, apoi mai că voiai să renunți de tot. Nicio dorință nu merită să rămână la stadiul de „va fi cândva". Tu ai avut foarte multă răbdare și încredere, iar acum șansele de împlinire sunt totale. Faptul că-ți vei vedea visul realizându-se va fi de neegalat, iar energia și dorința de a face totul cât mai repede vor fi la cote ridicate.
Citește mai multe pe romaniatv.net
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News