
Pe 24 septembrie, Venus din Fecioară va face o opoziție cu Neptun în Pești. Cei singuri se pot îmbăta uimitor de repede cu unele promisiuni amoroase și vor fi predispuși la dezamăgiri. Iar cei care sunt deja într-o relație pot avea mici momente de confuzie referitoare la parteneri. Luna tranzitează semnul Fecioarei. Poate fi un weekend bun pentru treburile gospodărești.
Berbec
Astrele îți recomandă să te ocupi de chestiunile practice în primul rând. Și abia pe urmă să te gândești la la întâlnirile cu prietenii.
Taur
Poți strecura în programul zilei și câteva activități care să îți bucure sufletul. Inițial, o sa pară că pierzi timpul degeaba, dar nu va fi cazul.
Gemeni
Mercur retrograd te va face mai atent la nevoile familiei. Nu înțelegi unele cerințe, dar faci tot posibilul să le faci pe plac celor dragi.
Rac
Cuvintele tale pot fi interpretate greșit de către cei dragi. Vei consuma timp și energie să îi faci să înțeleagă adevăratele tale intenții.
Leu
La finalul zilei s-ar putea să îți dai seama că ai făcut unele cheltuieli doar pentru a impresiona sau pentru a fi în rând cu lumea.
Fecioară
Vei fi ușor de bruiat. Așa că ar fi bine să eviți activitățile importante. Mai bine îți faci un program lejer și te bucuri de viață.
Balanță
Ai așteptări mari de la ceilalți. Dar de fapt, ai o perioadă mai ciudată și nu știi cum să ceri ajutorul. Îți este teamă să nu îi superi.
Scorpion
Dacă te bazezi doar pe prieteni, vei avea parte de multe amânări și întârzieri. Dar dacă îți faci și tu planuri, alta va fi situația.
Săgetător
Aparent, ești destul de stăpân pe tine. Dar de fapt ai avea mare nevoie de atenția și validarea celorlalți. Învață să ceri.
Capricorn
Astrele te invită la plimbare. Cu cât vei sta prea mult în casă, cu atât îți vei deteriora starea de spirit. Poți face chiar o vizită.
Vărsător
O parte din tine vrea să fie mai sociabilă, alta vrea să stea doar în casă. Există un risc crescut de a cheltui bani pe nimic.
Pești
Partenerul are multe planuri în cap. Inițial crezi că te poți ține și tu de toate, dar de fapt oboseala își va spune cuvântul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Răsturnare de situație în cazul Buzatu: Denunțătorul nu e din Cluj. Flagrantul, după o partidă de pescuit la balta Cârja
- BANCUL ZILEI: Bulă, compunere despre dragostea de țară
- Update. Dumitru Buzatu a fost reținut, după ce a fost prins în flagrant. Pieleanu, profund șocat! A fost exclus din PSD
- De ce refuză cu îndârjire proprietarii firmelor de transport să își instruiască permanent șoferii. Titi Aur: Ștefănescu Vasile (COTAR) vine și spune că nu e nevoie
- CURS BNR pentru weekend și luni, 23, 24 și 25 septembrie. Ce se întâmplă cu EURO, Dolarul SUA, Francul Elvețian și Lira sterlină. Moneda de refugiu
- Adio Schengen? Germania ar putea introduce controale la graniţele cu Polonia şi Cehia
- Ciolacu și-a cumpărat cărți de la Buzău, cu banii lui Romașcanu, dar și cârnați! Val Vâlcu atrage atenția la altceva: Mă mir. Ia uitați-vă
- În contextul scandalului cu Pescobar care-l acuză pe Horia Constantinescu că dictează comisarilor ce să închidă, apare o înregistrare interesantă despre un second hand
- Mugur Ciuvică, uimit de mișcarea PSD: Mă mir că a făcut-o. E un lucru bun / video
- Subiectul drogurilor din jeleuri ia amploare - se anunță amenzi record. ANSVSA: Am intensificat controalele