Data publicării:
HOROSCOP, marți, 29 august 2017
Balanță
O disputa care te-a cam dat peste cap in ultimele zile are sanse sa revina la normal. Este o reconciliere binevenita, o discutie clarificatoare care alunga motivele de indoiala sau neintelegerile, totul e sa privesti cu detasare situatia care a nascut animozitati si sa te arati dispus sa ierti si sa uiti. Daca la originea conflictului s-a aflat o suma de bani, ar fi bine ca cel care te-a dezavantajat sau tot amana returnarea unei sume, sa restabileasca echilibrul in acest sens, pentru ca de la bani intotdeauna vor aparea dispute intre oameni.
Scorpion
Nimeresti la mijloc in conflictul dintre doua generatii, dar nu tii partea nici uneia dintre ele, indiferent de tabara din care ai putea face parte. Nu tii nici cu cei tineri, nici cu cei mai batrani, ci incerci sa ii pui la masa tratativelor cu calm si toleranta, pentru a ajunge la un consens. Joci rol de negociator, pentru ca reusesti sa ramai impartial si sa ii obligi cumva sa discute fata in fata, fara ostilitate si fara condescendenta. Nimeni nu e cu nimic mai presus, ci sigur exista o cale de mijloc: nici ca unul, nici ca altul.
Săgetător
Mare grija la schimbarea de directie pe care o decizi azi, pentru ca e posibil sa nu iei cea mai inteleapta decizie. Nu te grabi, nici macar daca esti strans cu usa, pentru ca tot ce faci sub imperiul vitezei, poate iesi prost. Nici vestile de departe nu sunt prea bune azi, incat contactele tale cu alte tari sau alte localitati par a fi mai degraba sursa celor mai neplacute evenimente. Trebuie sa acorzi o atentie sporita si calatoriilor, deoarece exista unele riscuri pe drum, poate nici nu ajungi la destinatie conform planurilor de la plecare, deoarece se schimba pe parcurs directia, destinatia sau conditiile calatoriei.
Capricorn
E agitatie mare in jurul tau, dar iti place aceasta atmosfera, pentru ca e stimulativa! Competitia alaturi de oameni la fel de bine pregatiti ca si tine va scoate la iveala ce ai tu mai bun, si pentru ca vrei sa te remarci, vei lupta pentru dreptul tau la succes! Si altii vizeaza aceleasi lucruri ca si tine: si ei au pus ochii pe premiul cel mare su te vei implica in concurs cu toate fortele tale, cu marea sansa de a pune mana pe succes. Daca faci parte dintr-un colectiv care vasleste umar la umar pentru acelasi rezultat final, va stimulati unii pe altii iar, la capat, va apreciati reciproc interventia. Separat, nu ar fi mers la fel de bine.
Vărsător
Nu ai cum sa te simti bine intr-un anturaj in care nu se discuta decat despre boli, probleme si necazuri. Sigur, le ai si tu pe ale tale, tocmai de aceea nu e nicio placere sa te impovarezi si cu ale altora. Cei din jurul tau nu stiu sa se abtina de la povestile lor lacrimogene ci monopolizeaza discutia, ca atare ar fi bine sa-i asculti, dar fara sa pui la suflet ceea ce auzi. Nu incerca sa preiei pe umerii tai grijile lor, pentru ca nu ai nevoie de asa ceva. Uneori chiar e bine sa pui o platosa de siguranta intre tine si ceilalti, ca sa nu te molipsesti de ceea ce ii supara pe ei.
Pești
Ai ceva bani la dispozitie si, atat timp cat ii tii la tine, te simti mai sigur pe situatie si nu ti-e teama de nimic. Daca, insa, apar cheltuieli neprevazute care atenteaza la aceasta rezerva de bani, nu te mai simti la fel de bine. Nu trebuie sa exagerezi cu economiile si restrictiile ca sa nu scapi de sub control cheltuielile, ci trebuie doar sa-ti administrezi chibzuit banii de care dispui, avand in vedere si perspectivele tale financiare. Daca nu se apropie salariul, nu da iama prin banii pe care-i ai acum la dispozitie, ci tine-i pentru orice eventualitate.
Citește mai multe pe teotrandafir.com
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News